Scrisori catre fiul meu

Scrisori catre fiul meu am citit-o ca pe un jurnal, ca pe niste amintiri din tinerete ale autorului, asterunte sub forma de scrisori catre fiul sau. Imi este foarte greu sa citesc o carte fara dialoguri, insa cea a lui Liiceanu "m-a prins" inca de la incupt, cu toate ca este o carte cu tente filozofice- nu este punctul meu forte.

Mi-a placut enorm felul in care vorbeste despre mama sa si despre vremea copilariei, seamana poate cu, copilaria unora dintre noi si m-a facut sa ma gandesc cu nostalgie la a mea. Autorul povesteste cum a vazut viata inainte si dupa un moment de cumpana din viata sa, si cum a gasit lumea de pe continentul American.

Ma tenteaza sa mai citesc si alte carti de acelasi autor, si ve-o recoamnd pe aceasta cu caldura; insa nu este o carte gen colectia "Chic", este un gen filosofic aparte.