Se afișează postările cu eticheta family affairs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta family affairs. Afișați toate postările

joi, 3 noiembrie 2011

Mobila de vanzare

Am de vanzare niste mobila, disponibila incepand cu dec 2011 (zona Nerva Traian- Bucuresti).

- pat 140*200, culoare stejar, cu saltea relaxa- ortopedica inclusa, totul la 300 ron http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/S39861569/#/S19861570/
- sifonier din aceeasi gama cu patul, culoare stejar, 350 ron http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/80157214/
- dulap baie alb, este in genul celui din imagine dar nu este lucios 100 ron http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/90147516/
- frigider zanussi in genul celui din imagine, cumparat in noi 2010, nu stiu sa zic acum exact modelul tb sa ma uit pe factura, noi am dat 800 ron pe el si-l dam cu 400 ron http://www.price.ro/specificatii_zanussi_zrt_627w_122990.htm

duminică, 7 august 2011

In sfarsit in Zurich

Asa cum am povestit ultima data, ne-am hotarat sa ne mutam in Zurich. Am programat plecarea pentru 23 Iulie, Mihai urmand sa vina acasa sa ne ia, pentru ca eu nu am voie sa ies singura cu Ilinca din tara pana implineste 18 ani (se poate doar cu procura notariala pentru fiecare zbor in parte), si tot pe 23 Iulie avea sa vina si masina cu relocarea. Sa le iau pe rand.
Am vorbit la un notariat, la politia de frontiera cat si la agentia de bilete, concluzia a fost aceeasi: nu pot scoate un copil minor din tara fara aprobarea sotului. Ok, atunci fac o procura la notar atat eu cat si Mihai, prin care ne dam voie unul celuilalt sa iesim din tara cu Ilinca singuri, timp de sa zicem 1 an. Pai stati ca nu se poate, trebuie procura pentru fiecare zbor. Ok, dar daca Mihai este in Elvetia, si eu cu Ilinca in Romania, si vreau sa plec doar eu cu ea, si nu am procura, cum fac? Se poate elibera si de catre ambasada Romaniei in Elvetia, contra cost bineinteles. Apoi intreb politistul ce fac la vama din Elvetia, daca nu ma lasa sa intru; raspunsul lui a fost simplu: nu stiu doamna, nu ne intereseaza pe noi asta (eu ma gandeam ca o data ce am procura sa o traduc si legalizez, sa inteleaga toata lumea ce scrie acolo). Eu inocenta, continui cu intrebarile: pai si daca raman intre vami cu copilul, si nu mai pot sa intru in Elvetia, si nici sa ma intorc inapoi in Romania (ca nu mai am alta procura)? Nu stiu doamna...si uite asa am platit bilete de avion pentru 3 persoane (Ilinca a avut reducere de 30 eur fata de pretul biletului intreg, pentru ca are mai mult de 2 ani; a avut si loc pe scaun chiar, desi ea a ales sa stea sub scaun).
Firma de relocare am gasit-o pe net, pe blogul unei familii care s-a mutat in Brussel, si au fost multumiti de serviciile lor (cine este interesat pot sa va dau detalii pe pm). E drept ca pana ne-am hotarat la firma cu pricina care ne-a cerut 700 eur, mai gasisem si altele, cu tarife intre 1500-3000 eur. Singura mea preocupare era ca firma noastra nu era cunsocuta, si ce ma fac eu daca raman fara robotul de bucatarie sau cizemele mele de piele intoarsa. Dar am zis ca, cu cei 2300 eur diferenta la plata, ne putem cumpara alte lucruri noi (desi aveam o mare retinere). Discutasem cu dl de la transport sa vina Sambata, 23 Iulie la ora 9 sa incarcam masina. Vorbisem si cu mama si tata, soacra, Andrei sa vina sa ne ajute sa caram cutiile la masina, pe la 9:30-10 (ne gandeam noi ca pana vine nenea, pana discutam bla bla, dureaza). Asa ca eu cu o noapte in urma pregatisem pachetele si ma uitam cu tristete la ele (speram nu pentru ultima oara).
Sa va povestesc cum am facut rost de cutii, si revin la dimineata de Sambata. Am cersit cutii pe unde am putut. Am vrut initial sa cumpar, insa sunt ffff scumpe, si noi am avut 55 de cutii parca si vreo 10 saci de rafie (am luat absolut totul din casa, mai putin mobila). La work cum vedeam o cutie ca zace pe sub un birou, intrebam a cui este si daca pot sa o iau- lumea se uita ciudat deja la mine. Apoi iau masa cu o prietena la cafeneaua de la work (ea lucreaza la alta firma) si o intreb daca nu cumva are niste cutii de care se poate lipsi. Si tot asa, m-au ajutat iar femeile de serviciu (eu pe unde ma duc ma imprietenesc cu femeile de serviciu de la work- is a gift) si baietii de la it/ curierat- thank you guys. Ok, am strans cutiile dupa un dulap la work, si acum sa le duc acasa. Prima transa a fost ca la circ. Dupa ce ma chinui sa lipesc cutiile intre ele cu scotch si le trag dupa mine pana in strada, in fata biroului unde era o statie de taxi, cum ies pe usa cladirii, se desface scotchul si se imprastie cutiile in mijlocul drumului. Lumea se uita la mine, taximetristii radeau, si eu ma chinuiam sa le adun din nou. Ajung intr-un final la statia de taxi, numai ca nu vroia sa ma ia nimeni, ca doar aveam cutii si cine vroia, nu mergea cu ceasul. Pana la urma vine un nene dornic de o cursa si ma ia la misto: dar ce faceti doamna cu cartonul asta? Sunt cutii dle, nu carton.
Dupa ce am adus cutiile acasa, am inceput sa ambalez. Mai luam cu noi si vasul de lut cumparat in luna de miere de pe undeva din Maramures? Da bineinteles zice Mihai...cate prostii putem sa strangem. Si mai luam si toate surubelele si piulitele din debara? Cum sa le las? daca imi trebuie? zicea Mihai la orice. Si dupa ce termin eu de impachetat ma loveste Mihai: dar tu esti sigura ca intra toate cutiile in masina lu'nenea? Si incep sa fac socoteala- nenea avea masina 4*2*2.5 mc, si incercam sa imi inchipui covorul din sufragerie care avea 2*3 mp plin de cutii pana in tavan. Am inceput sa prioritizez cutiile, am zis ca las cartile acasa, erau singurele in care stiam exact ce contine cutia, restul erau amestecate.
Sa revenim la dimineata de Sambata. Ne-a trezit Ilinca pe la 8 fara 10, si cum eram noi in pijama si pregateam micul dejun, suna cineva la interfon. Prima reactie a fost ca este mama sau soacra, ca au venit mai devreme, de fapt era soferul, a ajuns dlui mai devreme (venea din Petrosani). Il rog daca se poate sa ne astepte sa mancam si noi, si uite asa pana la 9 carasem aproape toate cutiile. Pe la 8:30 l-am sunat pe Andrei daca poate sa vina mai devreme, ca noi am terminat aproape deja :) Cand au venit parintii, casa era aproape goala.
Pregatisem pentru drum o lista cu toate cutiile si continutul lor (in Engleza si in Romana), si copii dupa diverse acte. Preocuparea mea ca nu incap cutiile s-a spulberat: nu am umplut nici jumatate din masina, insa toate lucrurile noastre au cantarit mai bine de 1.5 tone :) Masina urma sa ajunga in Zurich Luni seara, si daca aveau sa fie probleme ne auzeam la telefon.
A plecat masina cu lucrurile noastre, si am ramas in casa goala, asteptand sa se faca seara sa plecam la aeroport. Dupa lungi negocieri, Ilinca a reusit sa doarma putin la pranz; urma sa fie o zi lunga pentru ea. Ne-am luat la revedere de la parinti, si am plecat la aeroport. Ilinca era foarte incantata ca urma sa mergem cu avionul, si a inceput sa planga cand am lasat bagajul la check-in pentru ca era bagajul nostru si i l-am lasat lui nenea (zicea ea printre lacrimi). Cand sa mergem la poarta de imbarcare (aruncasem apa pentru Ilinca, aveam de mancare niste paste la noi), la scanare imi gaseste in geanta Ilincai o cutie cu gel (din aceea pe care o bagi in congelator si tine mancarea rece- o luasem pentru paste sa nu se strice) cu care probabil ca nu aveam voie. Pana la urma ne-au lasat in pace, dar mi-ar fi parut rau daca o pierdeam, era de la Medela.
In avion pasagerii au avut parte de muzica live (Ilinca si-a expus intreg repertoriu), dar in rest a fost cuminte- aveam cu mine rucsacul plin de carti sa ne uitam pe ele (ma cocosasem de la greutatea lor) insa nu a vrut sa se uite pe nimic. A mancat din ce s-a servit in avion, a baut suc de rosii, iar intr-un final cand ajungem in gara in Zurich, a cerut bibe (credeam ca uitase de el- luasem apa calduta din avion si aveam laptele praf intr-o punga). In tren spre Stafa (acolo locuim) fetita mea obosita cerea nani; intr-un final a adormit la mine in brate (era 11 noaptea, 12 ora Romaniei). Afara a inceput sa ploua, autobuzul care ne ducea spre casa venea in 20 min, Ilinca era transpirata. Un taxi de la gara pana acasa (800 m) ne-a costat 11 chf (foarte mult). Acasa o astepta pe Ilinca un pat foarte frumos achizitonat de Mihai.  A adormit imediat la loc.
Duminica a trecut repede si a venit ziua de Luni, cand urma sa vina masina cu lucrurile noastre. Am zis ca daca nenea nu-mi sparge globurile de Craciun (eu am numai din sticla) este meserias. Pe la ora 13 Mihai vine acasa, eu bucuroasa ca a ajuns nenea mai devreme. De fapt nenea era blocat in vama in Austria, si Mihai trebuia sa se duca la el, sa dovedeasca ca lucrurile din masina sunt ale lui, sa duca diverse acte si sa plateasca o garantie de 700 chf. Ia Mihai pranzul acasa, se duce agale sa xeroxeze niste documente, si uita banii pentru garantie acasa. Se intoarce acasa si eu il zaresc de la balcon, asa ca decidem ca nu mai urca, ci ii arunc eu banii pe geam (erau 1 hartie de 500 eur si 2 de 100). Arunc banii de la balcon (noi stam la etajul 2) si hartia de 500 eur se opreste pe pervazul vecinei de la etajul 1 (vecina care era plecata in concediu). Incerc sa ajung la bani cu un carton mai lung, nu reusesc. Incearca si Mihai de jos, nici o sansa. Se duce in parcare sa aduca masina cu care urma sa plece la vama, sa se urce pe ea, poate ajunge la bani. Un vant usor face bancnota sa zboare si ajunge intr-un final la Mihai. Ajunge in vama la 14:50, la 15:00 se inchidea vama si se deschidea a doua zi dimineata :) Pe la 18 a ajuns si nenea cu masina la noi acasa si ulterior si Mihai (se dusese sa inapoieze masina la work). Soferul a fost foarte dragut, ne-a ajutat sa caram pachetele. Nu s-a spart sau ciobit nimic din tot ce aveam (cel putin de ce am desfacut pana acum- vasele de la bucatarie, nu m-am uitat inca la globuri si la bibeloul meu Ladro).
Desi a fost cu peripetii, acum ne-am linistit, am despachetat si ne bucuram de viata de aici.

vineri, 15 iulie 2011

Spre Zurich- preview

Dupa o pauza de cateva luni, am reusit sa mai gasesc putin timp sa scriu din nou. Sa nu credeti ca am stat degeaba in tot acest timp...deloc. M-am intors la work, Ilinca a mers la gradi, s-a imbolnavit, am revenit acasa, am schimbat jobul, s-a pensionat mama, si acum ne pregatim sa ne mutam la Zurich. Am depasit momentul cautarii apartamentului perfect, acum alegem mobila si incheiem asigurari :)
Ne-am hotarat sa incercam sa plecam afara din tara si sa locuim in alta parte pentru moment. Am decis asta cam pe la inceputul anului 2011. Totul s-a intamplat foarte incet, si de-abia din 1 Iulie Mihai s-a muta in noul nostru apartament din Stafa, langa Zurich.
Doar Mihai a primit o oferta de munca in Zurich, eu nu am reusit sa obtin nici macar un interviu, insa dupa ce voi obtine permisul de munca, voi relua cautarile (initial mi s-a spus ca nu am nici o sansa sa obtin un job in Elvetia pentru simplul fapt ca sunt Romanca- foarte demoralizant). Asa ca la sfarsitul lui Mai, Mihai a plecat la Zurich, urmand ca eu si Ilinca sa plecam dupa ce va gasi un apartament mai mare. Initial si-a gasit un short term rent, intr-un apartament foarte dragut din Pfaffikon, timp in care cauta o locuinta permananenta (in Elvetia contractele de inchiriere se fac pe cel putin 1 an). Apartamentul din Stafa este superb, are 4 camere imense, vedere la lac, bucataria echipata high tech, si este intr-o zona foarte linistita. In spatele blocului este un mic helesteu cu pesti aurii, iar in fata un loc de joaca pentru copii. Cand am ales dormitorul Ilincai, balta cu pesti a fost decisiva :)
In aproximativ 5 min de mers pe jos ajungi in padurea din spatle blocului, unde poti admira orasul de sus (padurea este amplasata pe un mic deal) si te poti "incarca" cu natura stand pe o banca langa o cascada, mancand zmeura si fragute sau pur si simplu ascultand pasarelele cum ciripesc.
In weekendul 25-26 iunie, am fost si eu sa vad locul. Am ramas foarte placut impresionata de tot ce am vazut. Cu siguranta au si lucruri rele, ca de exemplu faptul ca sunt foarte rigizi si au o parerea proasta in general despre Romania, dar cred ca m-as putea obisnui usor cu:
  • laptele din magazin cu gust de lapte de vaca de la tara
  • sistemul de reciclare foarte bine pus la punct
  • pajisti verzi si intinse pe care ai voie sa te asezi
  • lacuri si barcute cu panze
  • linistea din provincie si casutele minunate
  • corectitudinea oamenilor
  • chocolaterii la tot pasul
  • varietatea de produse bio disponibila in toate magazinele, si la preturi acceptabile
  • stradute de shopping sau restaurante
  • aspectul antic al orasului si aglomeratia din centrul vechi
  • trenul care ajunge la ora fixa, fara intarzieri si care face legatura cu orice loc greu accesibil
  • biroul de obiecte pierdute, unde daca ai pierdut ceva (ca de aceea se numeste asa) ii contactezi si in cele mai multe cazuri gasesti la ei ce ai pierdut
  • mersul pe bicicleta ca mijloc de transport, si multe altele.
Oricum am revenit in tara foarte entuziasta si fericita, pana am ajuns in Aeroportul Otopeni, si am mers la biroul de informatii sa intreb unde are statia lina RATB express 783, care ajungea in centrul Bucurestiului. Raspunsul a fost: incercati afara in parcare. Nu exista panouri in aeroport care sa te ghideze catre statia cu pricina; intr-un final am gasit-o. Langa statie este amplasata si o ghereta de bilete, unde o doamna imi tot explica ca nu pot cumpara un singur bilet, trebuie sa achit contravaloarea cardului magnetic (3.5 ron) cat si pretul a doua calatorii (7 ron amandoua). Dar eu nu am nevoie decat de o singura calatorie...solutia propusa de dumneai era sa dau cartela ulterior altcuiva. Nu ne-am inteles, si am sfarsit cu plasticul in geanta. Autobuzul cu pricina avea gps si ne anunta la fiecare statie cate minute mai are pana in centru. La un moment dat se blocase la 14 min pana la Unirii, pentru ca era foarte aglomerat pe DN1 si statea mai mult decat sa mearga. Situatia m-a facut sa ma amuz, pentru ca in Elvetia ajungeam la aeroport cu 2 trenuri, si veneau unul dupa celalalt, nu trebuia sa astept leagtura care ajungea la aeroport, ma astepta ea pe mine, si nici nu era aer conditionat in autobuz, desi afara era un numar de grade dublu fata de Zurich (38 fata de 20).

Acum impachetam si ne pregatim de plecare. Pe 23 Iulie avem avionul ce ne va duce spre o mare aventura, o noua casa si speram noi, un alt stil de viata. Ilinca este foarte incantata si ma ajuta (in felul ei stangaci) sa impachetez, sau mai bine zis sa nu mai stiu unde ce am pus.
Sa ne tineti pumnii stransi.
Va pupam cu drag, si voi reveni cu noi vesti, cat si cu un nou blog despre viata din Zurich.

duminică, 26 decembrie 2010

Cadouri si decoratiuni de Craciun

Anul acesta m-a hotarat sa fiu eco :) atat cat se poate, asa ca am pregatit decoratiuni pentru brad si cadouri din portocale si batoane de scortisoara.
Aveti nevoie de:
- 1 portocala mare
- 2-3 batoane de scortiosara (este nevoie de un baton pentru fiecare decoratiune)
- panglica coloarata (eu am gasit la mercerie in cartier cu 0.5 RON/ m; am luat verde si rosie, insa se potriveste mai bine cea rosie, mai ales daca este si satinata)
- ata de cusut
- foarfeca
- muuulta rabdare si pasiune ;)
Feliile de portocale trebuie pregatite cu cca 4-5 zile inainte de a fi folosite. Se taie portocala felii subtirii (aprox 3 mm) cu un cutit bine ascutit, eventual cu zimti, pentru a nu strivii fructul si a avea feliile uniforme. Se pun apoi feliile pe un prosop de hartie pentru a se scurge de suc; in cazul in care prosopul este ud tare, se schimba cu un altul, si se intorc feliile pe cealalta parte sa se scurga bine. Se lasa apoi pe un ziar, sa se usuce bine, 3-4 zile. Dintr-o portocala mare se obtin cca 7-9 decoratiuni.
Se taie panglica in bucati de aprox 15 cm, si se introduce un capat prin mijlocul feliei de portocala (eventual va ajutati cu o foarfeca sa gauriti putin portocala) si apoi se leaga cu celalalt capat cu un nod. Se agata feliile in brad alaturi de celelalte decoratiuni.
Pentru cadouri, am folosit o parte din feliile de portocale si batoane de scortisoara. Am legat batonul de scortisoara de felia de portocala cu ata, apoi le-am prins pe amandoua de funda cadoului. Pe acelasi pricipiu se pot agata in brad.
Cadoul mai mic din imaginea alaturata este al Ilincai. Dupa ce Mosu' l-a ambalat frumos si pus sub brad, eu i-am prins un clopotel de fundita, ca sa fie mai distractiv (clopotelul il aveam de la un iepuras de ciocolata primit in dar de Paste).

Spor la decorat!

marți, 21 decembrie 2010

29 de ani la tanti Violeta

Uite asa a mai trecut un an si ma apropii de 30. Mi-am propus sa fac un bilant anual cu ce am facut bine si ce nu in anul ce a trecut si ce mi-am propus pentru urmatorul. Unele lucruri m-au surpins pana si pe mine.
De data asta am sarbatorit cu cativa prieteni la Restaurantul Violetas, sau mai bine zis cantina cum i-a zis Mihai :) Ilinca a ramas acasa cu mama, pentru ca altfel nu mai sarbatorea nimeni deloc. Restaurantul este destul de dragut si cochet, insa foarte micut (cred ca poate adaposti in total cca 20 persoane) si are o mica terasa in spate (unde by the way trebuie sa iesi ca sa te duci la toaleta). Personalul foarte amambil, iar servirea super ok.
Meniul restaurantului se schimba zilnic, si cuprinde de obicei 2-3 feluri de supa, fel principal si desert, alaturi de salata si paine. Mancarurile zice tanti Violeta ca sunt facute numai in casa, fara aditivi, conservanti etc. Mancarea a fost gustoasa, insa destul de piperata la pret. Adica noi am avut in meniu cotlet de proc cu mamaliga si diverse condimente care costa 30 ron, si era un amestec de cubulete de carne si mamaliga si sos (nu toate portiile au avut sos). In rest, celelalte feluri mi s-au parut acceptabile ca pret. Mai era in meniu , printre altele, papricas de pui, care la ora 15 nu mai era deja in meniu, dar ne-a oferit sarmale in foi de vita in loc, care s-au dovedit a fi foarte bune. Mai lipseau din meniu la acea ora perele pentru fresh, dar au fost inlocuite si ele cu succes de mere (freshul de mere, pere si ghimbir este delicios). Ne-a mai placut chodoul si tortul de mere (eu am avut orez cu lapte cu pere si menta, dar menta nu am simtit-o deloc), supa de mazare, cat si painicile, desi nu mergeau deloc cu mamaliga.
Overall a fost foarte bine, am mancat si vorbit, am facut schimb de cadouri, pentru care va multumesc inca o data. De la Mihai am primit un colier de perle si cercei care m-au cucerit pe loc. De globuri de sticla nu ma voi satura niciodata ;)
Va recomand sa treceti pe la tanti Violeta pentru o masa gustoasa ca la mama acasa. De asemenea se organizeaza ateliere pe diverse teme (gen dulciuri, cozonac, copiii la masa etc)- urmariti site-ul pentru detalii, si seri speciale cu muzica live sau degustari de vinuri.


joi, 2 decembrie 2010

Ali Baba si cei 3 Andrei

Cu riscul sa ne facem un obicei din asta, am sarbatorit si anul acesta Sf. Andrei impreuna cu Andrei si Andreea, de data aceasta la Restaurantul Ali Baba. Cautarea restaurantului a durat mult (ca de obicei), si am trecut cu gandul, pe rand, prin restaurante mexicane, indiene, pescaresti, ca sa ne oprim in final la unul cu specific turcesc. Nu va asteptati sa gasiti numai kebap in meniu, desi este din plin, insa va recomand sa incercati ceva ce nu ati gustat pana acum, pentru ca aveti de unde, si este si ieftin pe deasupra.
De cum am terminat cu alegerea restaurantului, am facut rezervare (personalul este in mare parte arab, insa vorbesc destul de bine romaneste), si in seara cu pricina ne-am prezentat cu totii la masa. Locuri de parcare gasesti fie in fata restaurantului, fie pe langa (este situat in piata Hurmuzachi, intr-o zona de case, asa ca te poti descurca usor pe stradutele de langa). Restaurantul este destul de micut si obscur, vazut din strada. Noi aveam rezervare la ora 18 (parca) si era plin- toate mesele erau ocupate. Rulajul de clienti poate fi totusi mare, pentru ca iti este permis sa stai la masa max 2h de cand ai facut rezervarea (sunt curioasa ce se intampla dupa ce ai depasit timpul- probabil mai comanzi inca o data). Interiorul este amenajat cu tenta orientala, m-a amuzat buda, care era mascata de o perdea (avea usa, dar in fata usei era o perdea). La usa, langa intrarea in restaurant este o vitrina frigorifica unde poti vedea carnea pregatita pentru gratar. In restaurant nu se servesc bauturi alcoolice.
Comanda la mancare am dat-o relativ repede, si fiecare am ales altceva (mai putin cand a venit vorba de berbec) ca sa putem gusta din toate; o sa mentionez descrierea asa cum mi-o aduc aminte :) nu stiu sa va dau denumirea in turca- meniul este in turca si romana, si fiecare fel de mancare esate insotit de poza, asa ca este destul de usor sa alegi (cel putin stii ce ar trebui sa primesti). Ca aperitive am ales humus cu samburi de pin, salata de vinete (este putin diferita de a noastra, are legume si este mai aromata, insa foarte buna), si crema de iaurt cu menta. Ti se aduce si o paine mare si fierbinte (gen lipie, dar e uriasa), noi am mai cerut inca una :) practic am mancat 2 paini mari 4 persoane, la aperitiv si felul principal. Felul principal a constant din cotlete de berbec cu bulgur si salata de legume, si ceva cu vita- nu stiu sa va zic denumirea, dar a fost buna, alaturi de un platou mare de muraturi. La desert am luat ayran (care este iaurt) si noapte ali baba (delicioasa).
Servirea a fost foarte prompta, am primit toate feluri aproape in acelasi timp, si am terminat servirea lor in cele 2h destinate :) Costul total a fost aprox 60 ron/ pers.
Recomand restaurantul pentru un quicky cu prietenii, insa nu si pentru ceva mai pretentios.

joi, 22 iulie 2010

Nunta de piele la cantina

Anul acesta de 21 Iulie, am aniversat 3 ani de la nunta, nunta de piele. Cum nu am putut iesi nicaieri anul trecut, si nici nu am mai iesit doar eu si Mihai singuri de mai bine de 1 an, am hotarat sa mergem la restaurant, insa fara Ilinca. Asa ca am vorbit cu Andreea sa stea cu Ilinca; a fost incantata, nu cred ca era la fel seara dupa ce ne-am intors acasa. Cadouri nu ne-am mai luat anul asta, comoditate cred si lipsa de timp. Mihai a cautat un restaurant bun, si a venit cu recomandarea sa mergem la Cantina Verde, in Salajan. Eu m-am cam speriat nitel, pentru ca suna studentesc rau, mai ales ca era intr-o zona marginasa a orasului; insa nu toate restaurantele bune trebuie sa fie in centru, dovada acest restaurant. Restaurantul (sau cantina) nu are site, asa ca am inceput sa caut pe net imagini si pareri, si am gasit numai de bine.
Am rugat-o pe Andreea sa vina mai devreme, ca sa se obisnuiasca Ilinca cu ea, si am profitat de un moment de tandrete intre ele, si am plecat la randez vous. M-am intalnit cu Mihai la metrou, unde am primit  un frumos buchet de flori, si am coborat apoi la statia Nicolae Grigorescu- pe jos pana la restaurant am facut cam 15 min. Restaurantul este foarte cochet, desi este intr-o zona de blocuri gri, aproape de Billa. Am luat loc la terasa si ne-am bucurat de muzica draguta si servirea ireprosabila- cu mici exceptii.
Am consultat meniul (foarte variat si piperat din loc in loc) si ne-am decis- de fapt eu, si apoi ce alegeam eu vroia si Mihai asa ca eu schimbam si Mihai lua ce alesem eu initial (complicat, stiu). Intr-un final, am decis:
- paine prajita cu hamsii marinate si ardei copti (15 RON): erau de fapt doua felii de paine, una cu hamsii si cealalta cu ardei, si le-am combinat eu; foarte bune;
- proscito crud cu salam si masline (27 RON): foarte bun;
- file de dorada la gratar cu rosii cherry si rozmarin (45 RON) cu garnitura de brocoli cu unt si parmesan (12 RON): fileul era dat putin prin faina inainte sa fie pus pe gratar, iar brocoli a fost delicios;
- muschi de vita cu sos de ciuperci (49 RON) si brocoli ca mai sus: vita a fost dementiala;
- cannoli siciliani (15 RON): se presupunea ca este desertul, 3 sau 4 (nu mai stiu exact) mini- cornete umplute cu crema de ricotta;
- sufleu de ciocolata cu inghetata (18 RON): foarte dulce insa ciocolata;
- am mai avut foccacia cu usturoi si limonada.
La o alta masa langa noi era un cuplu cu parintii si bebelina lor, si plimbau kinderul in brate pe la toata lumea ca se plictisea. Servirea a fost ok, mai putin cand ne-a adus felul de baza si parmesanul, o alta chelnarita ne-a luat parmesanul pe care de-abia il pusese cealalta. Deserturile cam slab, in sensul ca nu aveau cine stie ce diversitate, si unele dintre ce era pe meniu nu le mai faceau. Overall a fost bine, mai ales ca era racoare (statea sa ploua), si eram singuri. 
Cand ne-am intors acasa, Andreea era mai obosita decat Ilinca :) thanks pentru mini-vacanta.

miercuri, 22 iulie 2009

When a woman loves a man

Pe 21 Iulie 2009 am aniversat doi ani de casnicie, sau mai bine zis Nunta de Bumbac. A fost oarecum amuzant, pentru ca Mihai se zapacise si ma felicitase de pe 20 dimineata, iar pe 21 nu ne-a felicitat nimeni, in afara de Codruta si Valeriu, carora le multumim. Pe 22 ne-a mai felicitat nasa de cununie, pe principiul ca mai bine mai tarziu decat niciodata.
Am inceput ziua devreme, de la 05:30 dimineata, ca o furnicuta. Dupa ce am potolit copilul de foame (de fapt Mihai a alaptat, eu doar am produs materia prima), m-am dus la mama acasa sa scot catelul la plimbare, am mers amandoi cu Ilinca la medic, si toate astea pana la ora 09 dimineata, am zis ca voi avea o zi plina; si chiar asa a fost. Am incercat sa dorm putin; chiar am reusit vreo 30 de minute, pana a hotarat Ilinca...mami...gata.
Ma pregatisem temeinic cu un album cu poze de familie, incepand din 2007 cu excursia la Arieseni, pana in zilele noastre, cu Ilinca. Cum Mihai nu are simtul observatiei, si albumul a zacut o saptamana pe cutia cu piese pt bicla, nu exista nici un pericol sa fiu descoperita. I l-am aratat de 20 seara; stiam ca pe 21 dimineata nu vom avea timp. A fost frumos ca dimineata, in masina, cand mergeam cu Ilinca la medic, ne-am felicitat si am inceput sa radem amandoi, intre 2 plansete ale copilului si doua curbe la dreapta.
Cum nu aveam sa petrecem ca anul trecut numai noi doi, am hotarat sa pregatesc o surpriza dulce...asta daca avea de gand sa ma lase pitica...nu prea a vrut ea initial, dar nici eu nu m-am lasat mai prejos. Recunosc ca atunci cand pregateam blatul pt tort eram acompaniata...insa nu a durat mult...tati iarta-ma, dar trebuia sa bag aluatul in cuptor. Nu a avut nimeni de suferit...sincer. Apoi a urmat pregatirea cremei la baie de abur...nu e preferata mea, dar nu aveam incotro...trebuia sa pregatesc un "tort fistichiu".
Pe la 15:30 a sunat cineva la interfon...un curier...avea ceva de livrat pt mine...tati e rasuflata deja, la anul va trebui sa te gandesti la altceva. Dupa vreo 10 min de cand a sunat interfonul, a aparut si curierul cu un cos frumos de flori si un mesaj de la sotul meu, care-mi zicea ca vrea sa traiasca 106 ani, ca sa sarbatorim si Nunta de Diamant...indirect asta era mesajul...vreti sa stiti chiar tot!? ;)
Seara a urmat plimbarea clasica cu Ilinca, baita, alaptatul si apoi somnicul. Noi ne-am delectat cu niste ardei umpluti, file de porc cu morcovi glasati, tort si pepene. Am adormit si noi la fel de repede ca Ilinca...eram franti amandoi.
Pentru la anul...imi doresc sa fim 3 si 1/2.
Dragul meu, te iubim; eu imi doresc macar sa prindem Nunta de Rubin, nu de alta dar la aia de Diamant ma astept sa primesc cadou un diamant pe masura.

vineri, 6 martie 2009

Un copil....ceva nou in viata unui cuplu

Dupa multe incercari si lungi asteptari, ajungi si la momentul cel mare in care aflii ca esti insarcinata. Fiecare traieste momentul in felul lui...eu ma asteptam sa ma bucur mai tare, acum ca privesc in urma, dar atunci pe moment, stiu ca m-am bucurat enorm. Dupa care te duci la control la doctor, faci analize, iei vitamine, anunti prietenii, familia, colegii la serviciu si seful- mare greseala!!! La serviciu anunti doar cand incepe sa ti se vada burtica sau daca vrei sa ceri sa lucrezi 6 ore, altfel nu ai de ce...crdeti-ma ca stiu ce zic. Toata lumea te felicita...vai...ce frumos...o sa aveti un copil. Toate sunt bune si frumoase de la inceput pana la sfarsit, cand se naste bebe...pt unii. Pt altii- ca noi, intervine ceva la un moment dat care iti taie toata bucuria acumulata pana atunci.
Nu vreau sa vorbesc de rau, stiu ca sunt mamici care au trecut si trec prin momente mai grele decat prin ce am trecut eu, dar acum ma refer stict la mine- sunt egoista...stiu, este una din trasaturile mele definitorii. Nimeni nu-ti zice la inceput la ce sa te astepti pe parcursul sarcinii, nici ce probleme pot aparea, se porneste de la premiz ca totul va fi bine... toata lumea te felicita si zambeste. E....nu este mereu asa, iar problemele le aflii pe masura ce te lovesti de ele, degeaba citesti pe forumuri problemele altor mamici asemeni tie, nu simti efectiv ce simt ele, decat atunci cand ti se intampla si tie.
La noi a inceput inca din primele saptamani, cand am fost la o alta dr, pt ca a mea era plecata si care mi-a zis ca am sarcina intrerupta din evolutie si ca tb sa fac ciuretaj. Apoi la fiecare echo i se descoperea copilului cate o anomalie, apoi ca eu am colul deschis, si trebuie sa fac cerclaj. Asteptam din partea doctorilor o vorba de incurajare, nu doar un raport tehnic care imi prezenta normalitatea cat si anomaliile copilului sau a mea, ca doar si ei sunt oameni. Eu sper doar sa uc la bun sfarsit sarcina asa cum este, deja nu mai ascult doctorii cand imi zic ca are nu stiu ce formatiuni pe creier, la inima sau la picior...vreau sa vad copilul cand va iesi cum va fi...si traiesc cu speranta ca va fi sanatoasa si nu va avea nici o boala ciudata sau mai stiu eu ce ciudatenie...sa fie un copil normal care sa poate sa se joace, sa mearga la scoala si sa faca tot ceea ce-si doreste.
Apoi iti dai seama impreuna cu partenerul tau de viata ca nu va mai fii nimic la fel...diminetile lungi perecute impreuna in pat sau noptile tarzii la tv sau la filme, jocurile pe calculator, sau discutiile pe mes, intalnirile cu prietenii...toate se vor schimba si toate se vor axa pe noul venit in familie. Incepi sa faci loc in casa pt copil, sa cumperi cele necesare (desi impotriva superstitiilor familiei), nu le gasesti locul; te gandesti oare cand iti vei mai face urmatorul concediu sau cand te vei putea intoarce la serviciu (mie mi-e un dor nebun sa muncesc...deja...si inca nu am nascut, si se pp sa stau si cu bb acasa cateva luni dupa); cum te vei mai putea intalni cu cei dragi si cand...vei lua si copilul cu tine; cand vei mai citi in liniste o carte buna; cand vei putea petrece putin timp in intimitate cu partenerul tau...si tot asa.
Dar ma consoleaza gandul ca vor aparea alte momente unice in viata mea ca mama: primul zambet al copilului meu, primul cuvant, prima zi de scoala, prima dragoste...si as vrea ca nimic sa ma tina deoparte de aceste momente unice, si sper ca fata mea sa ma vrea alaturi de ea in astfel de momente unice...sa le traim impreuna.
Copilul se naste, apar alte prioritati, si toata viata ti se schimba. Nu te mai gandesti la ce a aparut nou la Victoria Secret, ci ce gradinita sa alegi, ce carti sa cumperi pt copil, de unde iei haine mai ieftine si de calitate etc. Eu acum vorbesc din carti, ca dupa ce vine bb, sunt sigura ca voi uita de Victorica cu desavarsire si voi invata poezii si povesti nemuritoare.
Ca femeie, treci intr-o alta etapa din viata ta, cea de mama. Nu mai esti femeie, carierista, nevasta, gospodina...esti mama...si te intrebi cum te vei decurca, daca esti pregatita, daca nu e prea devreme sau prea tarziu, cum iti vei educa copilul, pt ca tu in primul rand vei fii un exemplu pt el. Te documentezi, citesti, dar oare vei reusi sa pui in practica ce ai invatat din carti? Plus ca mai este si influenta familiei, a bunicilor, a celorlalti din jurul tau.
Copilul creste, si iti dai seama ca poate puteai face mai mult, ca nu l-ai educat asa cum ai visat, si incepi sa te gandesti unde ai gresit sau ce puteai face altfel. De asemenea, nu trebuie uitat si relatia cu partenerul. Va trebui sa-ti imparti dragostea intre copil si partenerul de viata...stiu ca este vorba de doua tipuri diferite de dragoste, dar cum o imparti cand vei avea 2-3 copii? Cand viata ta se axeaza pe copil, educatia si binele lui, cand mai ai timp de tine si de cei dragi din jurul tau? Eu sper sa gasesc acest echilibru, si stiu ca Mihai ma va ajuta sa-l gasesc si sa nu ma las coplesita de grijile pt copil atunci cand va pleca prima oara singur in excursie la munte sau va avea prima intalnire cu un baiat. Contez pe tine dragul meu, ca eu stii ca sunt maniaca aici.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Ultimul Craciun in doi

Ma gandesc cu tristete, dar si cu bucurie ca 2008 a fost ultimul an in care am petrecut Craciunul doar eu si Mihai. De la anul vom fi 3, si astept nerabdatoare sa vad cum va reactiona voinicica la colinde, brad, Mos Craciun, cadouri...si toate cele ce vor urma. Desi, din egoismul meu caracteristic, recunosc ca mi-e frica sa ma gandesc la soarta globurilor mele de sticla. Am numai globuri de sticla, nu suport globurile de plastic, si nu inteleg de ce s-a stins aceasta afacere a sticlarilor...globurile de sticla sunt mai frumoase, mai lucioase, au un farmec aparte si te fac sa le pretuiesti mai mult...poti vedea pe ele patina timpului atunci cand incepe sa se stearga culoarea si-si pierd stralucirea...toate astea imi plac. Imi place fiecare glob pe care il am, si fiecare are oarecum povestea lui....ma rog...sunt si unele care au o poveste comuna, ca erau vandute la cutie, nu la bucata. Am un glob "vulgar" sau "pervers", cum ii place lui Mihai sa-l numeasca. L-am primit de la Gabi Soare (careia ii multumesc, si nu numai pt glob...ci asa...in general), are aspect de fus, este alb, iar la unul din capete are puf alb...este asa de dulce si in acealsi timp "vulgar" :)
Mai sunt globurile cu ingerasii, cele rosii, si cele 3 figurine cu oameni, si ingerasul, de la Andrei si globurile cumparate din Praga cu luna, globul mare alb din butelca de la Metro, globurile de panza primite cadou de la Mihai...toate reprezinta cate ceva pt mine. Asa ca va dau un pont: oricand ma veti bucura daca imi veti lua cadou un glob de sticla. In 2008 a fost prima oara cand nu s-a spart un glob, pt ca pana acum, in fiecare an Mihai spargea cel putin unul...din greseala...sau pe motiv ca am prea multe.
M-am gandit serios, si trebuie rezolvata problema lui Mos Craciun cand va fi voinicica mai mare. Mihai nu are nici o sansa sa faca pe Mosu'. Ma gandeam poate vorbim cu Gicu sau poate se mai ingrasa cineva pana atunci. Dragul meu, fara suparare, dar in orice film sau desen animat Mosu' e mai pufos si se chinuie sa intre pe hornul casei...ceea ce tu ai reusi cu brio din prima incercare, si nu asa trebuie sa fie, asa ca va trebui sa gasim pe cineva disponibil sa faca pe Mos Craciun in 2009.
Anul acesta am fost noi doi Mosu'. Dupa ce am catat cateva zile pe net diferente intre telescoape si binocluri si l-am innebunit de cap pe Andrei care cum ce e...m-am hotarat la un binoclu Olympus...numai ca nu-l avea nimeni pe stoc, si eram si in ultima saptamana inainte de Craciun, asa ca ce sanse aveam sa-l primesc pana atunci? Dupa lungi telefoane si discutii, printre care si contractii- din pacate le-am simtit rau in zilele alea pt ca stateam toata ziua in fund cu laptopul in brate sa gasesc cadaoul perfect- l-am gasit, si mi l-au adus la timp...desi aveam ceva emotii.
Pe de alta parte, se documenta si sotul meu, ii facusem lista de cadouri pt urmatorii ani, si se conversa de zor cu doamne si domisoae fara ca eu sa stiu.
Bradul l-am facut pe 23 Decembrie, pt ca l-a cumparat tarziu. Noi ziceam ca daca il luam mai tarziu, gasim mai ieftin...da' de unde...nu mai gasea deloc. Dupa ce ca il chinuisem cu, cumaraturile de sarbatori, s-a dus si dupa brad pe la nu stiu cate hyper-marketuri pana a gasit. Apoi a urmat problema clasica: potrivirea tulpinii bradului in suportul nostru. Este o disctractie...credeti-ma...sa-l vezi pe Mihai cum se chinuie in fiecare an sa bage un brad cu diametru de 10 cm intr-un suport de 6 cm (este un pur exemplu, nu am masurat niciodata)...zic doar ca este o diferenta considerabila, fara sa vrea sa cumparam un suport ajustabil. Asa ca se chinuie mereu cu toporisca, cutitul...toate armele din dotare sa faca bradul sa intre intr-un suport, suport care reprezinta o amintire de familie...pe care o respect...de aceea nici nu ma bag si-l las pe el sa-si bage p... de fiecare data cand se ajunge la aceasta operatiune funny.
Apoi l-am impodobit impreuna, cu eternele discutii ca globurile mari nu se aseaza pe varfurile cracilor pt ca acestea se vor lasa mai repede...dar a iesit frumos. Apoi...marea problema...cum facem sa ne dam cadourile astfel incat sa le gasim dimineata amandoi sub brad, dar fara sa ne intalnim noaptea cand le punem. Asa ca am asezat sub brad cadourile pt Andrei si Anda, Codruta si Valeriu etc. Cadoul lu mama (un DVD player) se afla inca la Mihai, se dusese dupa certificatul de garantie ca nu i-l daduse de prima oara. Asa ca ma gandesc sa bag cadoul lui Mihai in punga lui Andrei, si doar il scot de acolo dimineata a doua zi. Numai ca nu am facut asta atunci cand m-am gandit, iar seara pe 24 Decembrie cand l-am auzit pe Mihai bagand cheile in broasca, am sarit din pat, luat cadoul din ascunztoare, si indesat in punga lui Andrei...si uite asa ma gaseste Mihai in genunchi in fata bradului ascunzand cadoul. De obicei cand vine acasa, descuie usa, se descalta, dezbraca, si de-abia apoi vine in ufragerie. Eh nu, in ziua aia cum a intrat pe usa a bagat capul pe usa de la sufragerie...si m-a prins :(
Ok, am scos cadoul si l-am pus frumos sub brad, dar nu avea voie sa-l deschida pana a doua zi.
Imi amintesc ca trebuie ambalat si cadoul pt mama, asa ca ma duc pe hol, unde i-l zaresc stand in picioare...si ma apropii...numai ca in spatele cutiei de DVD player era cadoul meu "ascuns" de sotul meu...got you :)
Pana la urma i-am dezvaluit ca-i stiu "secretul" si am pus si cadoul meu sub brad, cu aceeasi conditie, fara sa-l deschid pana a doua zi dimineata. Am ambalat si cadoul pt mama si l-am pus sub brad, si uite asa aveam numai cadouri sub brad...fara sa avem voie sa le deschidem.
A doua zi dimineata, am aflat fiecare ce continea hartia frumos colorata. Imi luase o placa de par...lucru care il va regreta in noaptea de 31 Decembrie cand l-am pus sa ma coafeze cu ea...se pricepe baiatul...o sa-l mai pun.
Dupa, am plecat in vizite....
Am strans bradul la sfarsitul primei saptamani din Ianuarie...mereu sunt trista cand strang bradul. Pt ca stat chiar in dreptul caloriferului, se uscase, insa nu au cazut multe ace din el, ziceai ca era artificial.
Acum astept Craciunul urmator si incep deja sa ma gandesc la cadouri, pt ca Mihai de fiecare data cand il intrebi ce vrea cadou- asa in general, raspunde...o margica...o sa primeasca una pana la urma ca sa se sature de margici.

vineri, 26 decembrie 2008

27 de anisori

Pe 20 Decembrie 2008 am implinit 27 de anisori...nu stiu pana cand o sa-i mai pot numi anisori...Hai sa zicem pana schimb prefixul. Daca stau bine si ma gandesc, am trait mai mult de un sfert de secol...poate jumate din viata si inca ceva ani acolo. E trist...dar asta e, viata merge inainte, copii vin, cresc si ei, si voi deveni mama, soacra, bunica...nu stii ce-ti rezerva viata, nici nu vreau sa stiu, altfel nu mai merita traita, e ca si cum deja ai ajuns la momentul mortii, si stii tot ce ai facut pana atunci, insa fara sa le faci efectiv.
Mihai a avut viata grea zilele din preajma sarbatorilor, pt ca el a facut toate cumparaturile, el a gatit, am avut si eu contributiile mele cu indicatii ce si cum sa faca, dar cu siguranta va zice ca a facut el tot...asa sa fie...de data asta.
Pe 19 Decembrie, Mihai a avut petrecerea de Craciun la firma, si a venit tarziu acasa si cum eu nu prea pot sa dorm cand nu este el acasa, dorm mai mult iepureste, si la fiecare zgomot ma trezesc, l-am auzit cand a venit acasa pe la 02 noaptea. Mi-a dat cadoul atunci (eu sunt nascuta la 02:20, asa ca a fost momentul perfect). Am primit o cutie nici prea mare, nici prea mica, frumos ambalata (avea in punga restul de la hartia de ambalat, il aranjase la servici), am agitat-o nitel sa vad ce este inauntru...no clue. Si cand am dechis....Nokia 5310 Express Music...cu fata albastra...dar stai putin, pe cutie e cu fata rosie, vreau si eu cu rosie...pana la urma ma bucur ca am ramas la albastra. Evident ca nu am mai dormit si am aranjat telefonul, pe care Mihai mi-l tot lua din mana ca si cand era al lui, nu al MEU...chiar si cand ne-am culcat, mi l-a furat, si pe intuneric se juca cu el...cu telefonul MEU. Cam asa a tinut-o vreo saptamana, si acum cand scriu despre asta, ma bate la cap sa dezlipesc tipla de protectie de pe ecran :)
Invitatii trebuiau sa vina pe la 18:00, dupa ce au primit instructiuni precise legate de adresa...Anca a venit cu GPS-ul...a fost draguta. Pana au venit ei, sotul meu a trebaluit toata ziulica, ba dupa cumparatui, ba curatenie, apoi sa pregateasca bucatele: bruschete cu roisi si busuioc (am avut discutii contradictorii despre reteta, dar a facut ca mine pana la urma, desi nu ar recunoaste nici mort); bruschete cu rosii, mozarella si busuioc; salata de icre (facuta de mine, care a iesit cam sarata, pt ca desi pe cutie scria icre crap sarate, eu nu am citit, si am mai adaugat sare); salata de vinete (pe care tot eu am facut-o, insa prea uleioasa dupa standardele lui Mihai); struguri (cu dedicatie pt Anca si Andreea)...si alte cateva "masline". Trotil aveam slava Domnului, inca ramas de la nunta, si mai avem si pt aniversarea urmatoare.
Andreea a venit prima, foarte punctuala. Mi-a luat un CD cu muzica pt copii de Mozart, pe care l-am uzat deja l-a cat l-am ascultat impreuna cu voincica, si protectie pt sani de silicon pt alaptat. Mi-a luat marimea M, ca a conderat ea ca am crescut suficient de mult, oricum voi mai creste cand o sa am lapte, deci vor fi folositoare cu siguranta.
Apoi a venit Ancuta, cu cartea lu' Obama "Indrazneala de a spera", cica i-a recomandat-o Marius Boatca, am inceput sa o citesc prin Februarie 2009, e ok, sa vedem cum se termina, nu am ajuns inca acolo. Frumos a fost ca nca avea telefon la fel ca al meu (Nokia 5310) insa cu fata rosie- nu mi-a mai placut, mi-a plcut albastrica mea, si Andrei (prietenul Andreei isi luae si el la fel)...dar nu are activat MMS-ul...obsolete.
Apoi a venit Elena cu Vlad si cu Mara. Deja Mara devenise centrul atentiei, a stat foarte cumintica la mine in brate si se uita curioasa peste tot. De la ei am primit o rama foto draguta, si cu impumut o sacosa de DVD-uri pt mamici care stau la pat: Neveste Disperate, Lost, Prison Breaker, Grey, Friends...inca nu m-am uitat la toate. Mi-au adus si tort de la ziua lu' Vlad (e nascut in aceeasi zi cu mama)...imi pare rau ca nu am apucat sa ii servesc si pe ei cu tortul meu.
S-a cam terminat mancarea, fetele erau cu masina si nu au baut eu nici atat, iar tortul meu nu mai venea (era la Andrei). Intr-un final au ajuns si Andrei cu Anda undeva pe la 19:30, Elena deja plecase, ca el a inteles sa vina undeva dupa ora 18, nu la 18....no comment. De la ei am primit un halat de baie foarte dragut si The Sims 2, care m-a tinut in priza vre-o saptamana :)
Mie imi plac torturile haioase si din martipan...prietenii stiu de ce. Tortul a fost superb, asemanator putin cu cel de anul trecut (anul trecut era din cioco, dar tot funny), alb, imbracat intr-un strat gros de martipan si cu figurine de iarna pe el. Gustul nu era pe masura decoratiunilor (Richard- de la cofetaria Alice), dar nu a mai contat ca arata frumos...mi-a placut, restul nu mai conteaza.
Intre timp Mihai o daduse cu Andrei pe Martini (ca tot mai aveam o sticla, si luase si masline verzi) si l-a apucat cheful de cantat la chitara. Eu cu Anca si Andreea mai aveam putin si adormeam toate 3 in pat, in timp ce Mihai ne "delecta" cu putina muzica la chitara.
Overall a fost ok, insa va rog sa nu uitati pt la anul...tot un tort haios...chiar daca varsta cu timpul nu-mi va mai putea permite...voi ramane mereu un copil (cel putin voi incerca, si numai din anumite puncte de vedere).
Va multumesc!

sâmbătă, 26 iulie 2008

When a man loves a woman

Pe 21 Iulie 2007 am implinit un an de casnicie. Mi-am adus aminte cu nostalgie si cu putina tristete de acea zi, deoarece a fost plina de evneminete, unele mai putin placute. Insa a trecut, suntem sanatosi si inca ne iubim...asa ce ce-a fost nu mai conteaza.
I-am luat sotului cadou un volan pentru PC. I l-am dat pe 13, pe 14 Iulie implineam un an de la cununia civila. Oricum nu mai rezistam, de-abia asteptam sa i-l dau, era ascuns pe balcon. Mai planuiam si un al doilea cadou pentru ziua de 21...dar nu a iesit, il va primi mai incolo putin. Dupa ce i-am dat volanul, am aflat ca il puteam gasi la jumate de pret la alte magazine...e bine de stiut pentru data viitaore.
Eu am primit pe 21 un cos cu 23 de trandafiri. L-am primit la servici, mi l-a adus un baiat de la floraria unde ii comandase, impreuna cu o felicitare cu mesajul: "Ti-am trimis 23 de mesageri rosii care sa iti spuna ca te iuebec". Tremuram toata cand am semnat pentru primirea pachetului; nici in ziua nuntii nu am fost asa emotionata, da fapt atunci m-au eclipsat alte evenimente si am sfarsit prin a nu mai simti nimic. Si acum mai am cosuletul, trandafirii inca se tin bine. O sa il pastrez o vreme, chiar daca s-au ofilit...poate pana la anul cand mai primesc inca unul :)
Seara am fost la restaurant Thalassina, unul cu specific grecesc. Restaurantul destul de dragut si cochet, si nu foarte scump. Mancarea a fost foarte buna, iar servirea ireprosabila. Am mancat salata de vinete si tarama- este o salata de icre roz, ceapa nu se simte mai deloc, iar culoarea roze vine de la putin suc de sfecla adaugat in salata, noi credeam ca sunt icrele roz. Mihai a luat calamar la tigaie cu orez, iar eu file de ton cu orez. File-ul meu a fost foarte bun, tonul nu are acelasi gust ca cel din conserva, iar calamarul si acela foarte bun, insa putin cam iute. Comandasem si desert, insa am renuntat ca eram plini amandoi.
Apoi am facut o plimbare romantica pe inserat pana la metrou la Victoriei si ne-am dus acasa, unde ne astepta Trufi infometata si cu o dorinta mare de a merge pe afara.
Am adormit repede si am visat frumos; nu ma stiu ce...dar era frumos.
Nu prea am primit felicitari, cu mici exceptii: bunicii mei, si mama lu' Mihai. Restul...erau ocupati. Ne-au mai felictat Codruta si Valeriu, carora le multumesc mult...asa in general...ei s-au casatorit la o saptamana dupa noi.
Nasii nostri...sa ne traiasca...dar fara noi. Nu ne-au felicitat, pe 22 Iulie am incurcat eu datele si am crezut ca este ziua nasei si am sunat-o sa-i zic la multi ani, si atunci mi-a zis si ea pentru 21 si ca ma suna mai incolo sa vorbim (convorbirea a durat cca. 1 min)...sanatate.
 

Retete si povesti Copyright © 2009 Cookiez is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template