Spre Zurich- preview

Dupa o pauza de cateva luni, am reusit sa mai gasesc putin timp sa scriu din nou. Sa nu credeti ca am stat degeaba in tot acest timp...deloc. M-am intors la work, Ilinca a mers la gradi, s-a imbolnavit, am revenit acasa, am schimbat jobul, s-a pensionat mama, si acum ne pregatim sa ne mutam la Zurich. Am depasit momentul cautarii apartamentului perfect, acum alegem mobila si incheiem asigurari :)

Ne-am hotarat sa incercam sa plecam afara din tara si sa locuim in alta parte pentru moment. Am decis asta cam pe la inceputul anului 2011. Totul s-a intamplat foarte incet, si de-abia din 1 Iulie Mihai s-a muta in noul nostru apartament din Stafa, langa Zurich.

Doar Mihai a primit o oferta de munca in Zurich, eu nu am reusit sa obtin nici macar un interviu, insa dupa ce voi obtine permisul de munca, voi relua cautarile (initial mi s-a spus ca nu am nici o sansa sa obtin un job in Elvetia pentru simplul fapt ca sunt Romanca- foarte demoralizant). Asa ca la sfarsitul lui Mai, Mihai a plecat la Zurich, urmand ca eu si Ilinca sa plecam dupa ce va gasi un apartament mai mare. Initial si-a gasit un short term rent, intr-un apartament foarte dragut din Pfaffikon, timp in care cauta o locuinta permananenta (in Elvetia contractele de inchiriere se fac pe cel putin 1 an). Apartamentul din Stafa este superb, are 4 camere imense, vedere la lac, bucataria echipata high tech, si este intr-o zona foarte linistita. In spatele blocului este un mic helesteu cu pesti aurii, iar in fata un loc de joaca pentru copii. Cand am ales dormitorul Ilincai, balta cu pesti a fost decisiva :)

In aproximativ 5 min de mers pe jos ajungi in padurea din spatle blocului, unde poti admira orasul de sus (padurea este amplasata pe un mic deal) si te poti "incarca" cu natura stand pe o banca langa o cascada, mancand zmeura si fragute sau pur si simplu ascultand pasarelele cum ciripesc.

In weekendul 25-26 iunie, am fost si eu sa vad locul. Am ramas foarte placut impresionata de tot ce am vazut. Cu siguranta au si lucruri rele, ca de exemplu faptul ca sunt foarte rigizi si au o parerea proasta in general despre Romania, dar cred ca m-as putea obisnui usor cu:

• laptele din magazin cu gust de lapte de vaca de la tara
• sistemul de reciclare foarte bine pus la punct
• pajisti verzi si intinse pe care ai voie sa te asezi
• lacuri si barcute cu panze
• linistea din provincie si casutele minunate
• corectitudinea oamenilor
• chocolaterii la tot pasul
• varietatea de produse bio disponibila in toate magazinele, si la preturi acceptabile
• stradute de shopping sau restaurante
• aspectul antic al orasului si aglomeratia din centrul vechi
• trenul care ajunge la ora fixa, fara intarzieri si care face legatura cu orice loc greu accesibil
• biroul de obiecte pierdute, unde daca ai pierdut ceva (ca de aceea se numeste asa) ii contactezi si in cele mai multe cazuri gasesti la ei ce ai pierdut
• mersul pe bicicleta ca mijloc de transport, si multe altele.

Oricum am revenit in tara foarte entuziasta si fericita, pana am ajuns in Aeroportul Otopeni, si am mers la biroul de informatii sa intreb unde are statia lina RATB express 783, care ajungea in centrul Bucurestiului. Raspunsul a fost: incercati afara in parcare. Nu exista panouri in aeroport care sa te ghideze catre statia cu pricina; intr-un final am gasit-o. Langa statie este amplasata si o ghereta de bilete, unde o doamna imi tot explica ca nu pot cumpara un singur bilet, trebuie sa achit contravaloarea cardului magnetic (3.5 ron) cat si pretul a doua calatorii (7 ron amandoua). Dar eu nu am nevoie decat de o singura calatorie...solutia propusa de dumneai era sa dau cartela ulterior altcuiva. Nu ne-am inteles, si am sfarsit cu plasticul in geanta. Autobuzul cu pricina avea gps si ne anunta la fiecare statie cate minute mai are pana in centru. La un moment dat se blocase la 14 min pana la Unirii, pentru ca era foarte aglomerat pe DN1 si statea mai mult decat sa mearga. Situatia m-a facut sa ma amuz, pentru ca in Elvetia ajungeam la aeroport cu 2 trenuri, si veneau unul dupa celalalt, nu trebuia sa astept leagtura care ajungea la aeroport, ma astepta ea pe mine, si nici nu era aer conditionat in autobuz, desi afara era un numar de grade dublu fata de Zurich (38 fata de 20).

Acum impachetam si ne pregatim de plecare. Pe 23 Iulie avem avionul ce ne va duce spre o mare aventura, o noua casa si speram noi, un alt stil de viata. Ilinca este foarte incantata si ma ajuta (in felul ei stangaci) sa impachetez, sau mai bine zis sa nu mai stiu unde ce am pus.

Sa ne tineti pumnii stransi.

Va pupam cu drag, si voi reveni cu noi vesti, cat si cu un nou blog despre viata din Zurich.