vineri, 6 februarie 2009

Salam de biscuiti

Ingrediente:

400g biscuiti
20g nuci
150 g unt
150 zahar fin/ pudra
2 galbenusuri
1 lg cacao
150 g rahat
200 ml lapte
stafide
nuca cocos rasa
esenta rom, vanilie
1 folie celofan (din acela pt flori)

Pot sa va spun de la inceput ca eu nu am respectat niciodata cantitatile mentionate mai sus. Asa am gasit reteta, insa mereu am pus nuci, stafide, rahat, cacao sau lapte dupa cum mi-a placut si dupa cat de plin l-am dorit.
Eu de obicei folosesc un pachet mare dublu de biscuiti, pe care ii maruntec cu mana intr-un lighean. Separat bat untul (de obicei folosesc margarina Rama) cu zaharul, pana se formeaza o crema omogena, apoi adaug galbenusurile, si cacaoa.
Adaug crema de unt peste biscuitii faramitati in lighean, adaug nucile maruntite, stafidele (tinute cateva ore in prealabil in rom), rahatul taiat cubulete mici, vanilia si esenta de om (dupa gustul fiecaruia) si le mestec pe toate. Apoi incep si torn cate putin lapte, in felul asta biscuitii au luat deja apa din crema si s-au inmuiat putin; torn lapte pana ce compozitia se omogenizeaza, dar ramane tare si ferma. Nu trebuie inmuiati de tot biscuitii, pt ca vor deveni terci.
Apoi pe o folie de celofan (din acela care se foloseste pt ambalatul florilor la florarie, nu celofanul clasic, pt ca acela absoarbe apa si se va lipi de salam) torn nuca de cocos rasa, si incep cu o lingura sa asez compozitia pt salam. Dupa ce am asezat toata compozitia pe celofan, o uniformizez cu lingura, o imbrac in nuca de cocos, si incep sa rulez celofanul si presez, astfel incat sa nu ramana goluri intre compozitie, si rulez compozitia pe celofan ca pe un salam. Leg bine la unul din capete cu o sfoara, apoi presez din capatul celalalt pana se uniformizeaza compozitia in tubul format, si leg iar cu o sfoara. Se lasa 24h sa se insiropeze bine biscuitii...cine rezista.

Pofta Buna!

0 comentarii:

 

Retete si povesti Copyright © 2009 Cookiez is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template