marți, 6 mai 2008

1 Mai la padure

Va intrebam mai demult daca stiti un loc retras bun de gratar. Poimaine mergem la padure, ca-i 1 Mai. Sper sa nu ploua...ca loc retras am renuntat sa mai incerc sa gasesc.
Uite ca pana la urma am gasit un loc minunat pentru gratar, pe maulul lacului, langa Manastirea Caldarusani. Cam cu 500m inainte de intrarea la manastire, pe drumul principal, am gasit pe partea stanga o poienita in care sa incapa vre-o 12 persoane...daca stiam ca sunt atatia...
Ne-am intalnit cu Anca si Felix (niste prieteni de-ai mei) pe la 11 in fata la Miramar si cu alina si Radu (prieteni de-ai lui Mihai), si am plecat la drum. Ma rog...nu am plecat imediat pentru ca a durat ceva pana a coborat Radu, apoi Radu a uitat daca a incuiat usa sau nu, apoi Alina a uitat sa mai ia ceva de acasa, oricum pe la 11:30 plecasem. Mai trebuia sa ne intalnim cu Nutu si Teo (niste prieteni de-ai lui Radu, ii stiam si noi, jucasem Poker la Radu impreuna nu demult). Am stabilit ca punct de intalnire sectia de politie de pe Pantelimon.
Telefoanele sunau ca-n gara, unul chiar in portbagaj (al lui Radu, avea 2). Felix mergea primul pentru ca stia oarecum drumul, si ii dadusem noi harta, iar noi cu Radu dupa el. Am intrat pe soseaua Fundeni si am stat vre-o 15-20 min sa ii asteptatm pe ceilalti. Ceilalti s-au dovedit a fi 3 masini, dintre care si un Jeep (nu am nimic impotriva lor, mi se par doar nesimtite...soferii lor pot fi oameni de treaba...oare??); una dintre masini se dusese la Cora Pantelimon, pentru ca ei isi doreau sa mergem la Branesti, dar nu a zis nimeni asta. Si aici au inceput divergentele, pentru ca nu am discutat cu totii unde sa mergem. Felix mergea tot primul, am iesit din Bucuresti si am pornit spre Caladrusani, pentru ca noi acolo vroiam sa mergem. Noi (si aici ma refer la eu si Mihai, Radu si Alina, Anca si Felix) decisesem sa mergem intr-un loc linistit, fara manele sau oameni care sa se aseze pe patura mea sau sa-mi ia "din greseala" carbunii (cum am patit acum vre-o 2 ani la Baneasa, si mai aveau putin si ma dadeau oamenii aia jos de pe patura, doar pentru ca ei de fiecare data cand veneau la gratar stateau acolo, si printr-o lege nescrisa, acela era locul lor). Pe drum, ceilalti din cele 3 masini cu care ne-am intalnit ultima data il tot sunau pe Radu si il intrebau cat mai mergem, ca ei vor langa lac, sa fie umbra, cand ajungem...si tot asa. Lumea incepuse sa fie suparata si au dat ultimatum ca sa ne oprim la primul loc pe care-l vedem bun, ca nu mai au rabdare, ca mergem deja de 2 ore, desi nu trecuse nici o ora de cand plecasem din Bucuresti. Am gresit o drata drumul si ne-am infundat, cu un card de masini dupa noi...nervozitatea crestea.
Pana la urma am gasit locul de care va ziceam, a fost dragut. Cand am coborat din masini, doamna din Jeep a dat drumul la muzica...TARE...atunci m-am enervat. Dupa ce ca, cautasem atata timp un loc linistit...oricum noi nu stiam ca mai vin atatia, noi stiam numai de Nutu si Teo. Doamna cu Jeep-ul avea si un bebe de vre-o 3-4 ani si bona dupa ea...desi bona nu a facut nimic in afara sa manance, copilul s-a jucat cu un baiat din grupul lor si se plimba pe langa lac.
Oprim muzica, ne instalam frumos la umbra, si incepem sa ne pregatim pentru gratar. Aici a fost amuzant, pentru ca noi aveam 2 gratare, Felix avea unul misto ca o farfurie, in care am facut cartofi prajiti si ciuperci si mai avem si noi unul, il cumparsem inainte sa plecam (la cel vechi a scapat Mihai gratarul in lac cand vroia sa-l spele, tot la Caldarusani, cu Anca si Felix, anul trecut). Eu si Anca am inceput a pregatim carnea si salata, noi eram aproape gata cu toate, iar ceilalti, care aveau doar gratraul lui Radu, care s-a si rasturnat o data din cazua greutatii lemnelor se cam invarteau pe langa noi, ametiti de mirosul carnii.
Alina si Radu pana la urma au mancat cu ceilalti, si noi am mancat cu Anca si Felix. Oricum a fost fff multa carne, nu mai vreau sa aud de carne o vreme...desi baietii nu pareau deranjati de asta.
Doamna cu Jeep-ul fuma, si nu era singura. Noi nu fumam, dar nu inteleg de ce mai vii la padure, la munte, si fumezi...pacat de aerul ala curat....ma rog, sa trecem peste.
Am facut plaja, m-am bronzat pe spate, eu am avut costumul de baie cu mine. O parte au plecat dupa masa, iar noi cu inca 3 perechi am ramas sa jucam Poker, eu am pierdut :(.
Apoi am plecat acasa, fiecare pe drumul lui.

marți, 29 aprilie 2008

Trip to Barcelona & Valencia

Ca orice roman, am fost in Spania. Cred ca nu este roman care nu a fost in Spania sau Italia in ultima vreme. Din fericire pentru mine, eu am fost in vacanta, insa am "intalnit si romani fericiti" care munceau acolo si se intorceau acasa pentru a sarbatori Pastele in familie si pentru a aduce bani copiilor parasiti de ceva vreme.
Am plecat vineri, pe 11 Aprilie, cu avionul din Aeroportul Baneasa....daca putem sa-l numim aeroport, pentru mine este o autogara. Ma gandesc la strainii care aterizeaza pe Baneasa si vin pentru prima oara in Romania...ce parere isi fac. Si aeroportul din Timisoara sau Tg. Mures este mai mare si mai ingrijit....insa sa trecem peste asta.
PS: sa te fereasca sfantul sa ai nevoie la baie...sotul meu stie de ce.
Asa, am ajuns in aeroport mai devreme, am predat bagajele, ne-au verificat pasapoartele si ne-am dus in sala de asteptare. Aici era plin, sunt 4 porti, insa putine scaune pentru fluxul de oameni care se perinda pe acolo zilnic. Langa mine pe scaun, o doamna isi alapta copilul...deh...era ora mesei. La noi la toaleta nu exista loc dedicat mamei si copilului. Mai exista si o sala de fumat, pentru cei inraiti. Problema este ca atunci cand deschizi usa sa intri/ iesi, tot fumul de tigara vine in sala de asteptare si parca as fi fumat si eu.
Dupa cum va ziceam, sala de asteptare era plina de oameni, era un zbor inaintea la al nostru spre Italia, apoi eram noi la 20:05 parca. Oricum, romanii care pleaca in Italia si cei care pleaca in Spania sunt la fel, nu-i deosebeste nimic. Oameni pitici, burtosi, cu haine colorate, argintate si aurite, pantofi chic, gadgeturi de ultima generatie si limbaj pe masura.
Zborul catre Italia avea intarziere, drept urmare toti romanii erau buluciti la poarta, sa prinda loc in fata. Ni se facuse foame, am vrut sa iesim sa luam ceva de mancare insa nu ne-au mai lasat sa trecem frontiera. Era un duty-free care avea niste sticks-uri, insa s-a inchis la ora 19:00. Era mai ieftin sa cumperi in EUR decat in lei, preturile erau exprimate in EUR, insa cursul era mult deasupra oricarei imaginatii.
Intr-un final au anuntat zborul nostru, si am incercat sa ne facem loc printre romanii italienizati care asteptau si ei sa plece catre taramul visat. Ne-au dus cu 2 autocare pana la avion. Am zburat cu WizzAir, ei nu dau locuri la bilete, te asezi unde vrei. Aici alta buluceala, fiecare se aseza unde avea chef.
Ne-am instalat si noi frumos, si am decolat catre Barcelona. Fiind zbor low-cost, mancarea in caz ca vroiai, se platea, preturile erau acceptabile sa zicem. Noi stateam mai spre coada avionului, si au inceput servirea din fata si de la mijloc spre spate. Cand a ajuns la noi, am cerut un sandwich, nu mai aveau; am cerut chips-uri, nu mai aveau; alune, la fel...practic nu mai aveau decat bake rolls- si nici alea multe si snickers. Ne-am conformat ofertei, desi eram cu foamea in gat. Zborul a durat 2h30', avand 1 ora diferenta de fus orar.
Cand am ajuns la Barcelona, ploua, ne-au luat tot cu 2 autocare, insa unul era full iar celalalt destul de gol, nu ne-au lasat sa mergem in celalalt autocar, nu am inteles de ce. La frontiera...lume luminata, aterizasera mai multe avioane la acea ora tarzie din noapte. In aeroport gasesti un birou de informatii tursitice, unde este cineva care sa-ti dea informatii si care intelege si Engleza (nu ca la noi, cand m-am dus la birou de informatie turitica uneva prin Maramures si era inchis pt ca baitul care lucra acolo mai avea un birou la Cluj, si plecase acolo :)). Astfel am devenit fericita posesoare a 2 harti cu Barcelona si ne-am dus sa luam autobuzul catre oras. Frumos si civilizat ne-am urcat in autobuz si am mers pana in spate, ca sa facem loc si altora sa urce. Erau niste englezi in spate care vorbeau cat pentru tot autocarul...vorbesc mult englezii, prea mult as zice. Partea proasta era ca si intelegeam ce ziceau...au un simt al umorului...SEC.
Ajunsi in Barcelona in Piata Catalunya, am luat-o la picior spre cuibusorul nostru de nebunii- o garsoniera inchiriata, pe Carrera Jupi (pt necunoscatori Str. Jupi). Cam dosnica strada, insa ajungeam repede in centru sau la o gura de metrou. Cladirea...pictata, identica cu cele de pe Lipscani, cu un balcon minuscul si o camera pe masura. Din usa seream direct in pat, insa a fost ok avand in vedere banii platiti ca chirie. Ne-au taxat ca am venit dupa ora 12:00 noaptea cu 30 EUR, apoi inca 50 EUR taxa pentru curatenie, 25 EUR taxa administrativa, iar cand am ajuns la Valenica si am citit contractul pe care-l semnasem deja, reiesea ca daca nu duceam gunoiul si nu lasam vasele spalate ne mai luau inca 30 EUR. Vasele le-am spalat, insa gunoiul nu l-am dus, banii inca ii mai avem in cont.
Dimineata mancam in camera, gasisem o patiserie langa noi, faceau niste croissante ff bune, era un Spar prin zona, in ultima zi am vazut ca era Carrefour pe La Rambla, era piata Boqerria langa...aveam de unde sa ne aprovizionam. Pranzul si cina le mancam pe unde apucam. Nu pot sa zic ca am mancat bine, in medie ne costa 25-30 EUR o masa cu un fel de mancare, o bautura si un desert (a se citi "o", nu 2). Au fost putine dati cand am mancat bine si ne-am saturat, din punctul meu de vedere a fost la taverna de langa Camp Nou si la Happy Grill & Bar. Paella nu pot sa zic ca-mi suradea fff tare, mi-a placut cea din Valencia, cu pui si iepure.
Am mers mult pe jos...ne dureau talpile. Metroul era baza in Barcelona, desi destul de scump: 1.2 EUR/ calatoria. Pentru ce am avut noi nevoie nu renta sa ne luam abonament. Metroul venea cam la 2-4 min, erau 6 magistrale; statiile aratau urat, iar trenurile nu mi-au placut. M-a impresionat insa functionalitatea lor: aveau bara din mijloc cu trei bari lipite pe una singura, iar in fata usii erau niste semi-scaunele la nivelul fundului, unde te rezemai. La primul vagon era un fel de rampa de acces pt biciclete si carucioare.
Apropo, peste tot...PESTE TOT unde am fost existau acces pentru carucioare, la fel si in Valencia unde trotoarele erau adaptate pt bicle. Insa sa revenim la Barcelona.
Dupa cum va ziceam, am fost la piata, care arata foarte bine in comparatie cu Oborul nostru. Fructele si legumele eru toate la fel, nu era nevoie sa bagi tu mana sa alegi, oricum nu aveai voie. Erau asezate in piramida, Mihai a atins piramida si au cazut pe jos 2 mandarine...le-am platit; nu vreau sa ma gandesc ce se intampla daca cadeau 2 de la baza si se rasturnau toate pe jos. Erau multe fructe de mare si pestisori...majoritatea inca mai miscau...nu pot sa va descriu cum arata un homar care inca misca labutele...pt mine a fost scarbos. Preturile erau acceptabile, vanzatoarele un fel de tiganci mai ingrijite si mai albe. Ti se dadea rest la orice, nu exista ca nu are 0.05 EUR si-ti mai pune o banana pana la 0.5 EUR. Cereai 4 banane, atatea primeai.
Pe La Rambla erau multe florarii ambulante, insa nu ca la noi. Toate erau verzi si curate, florile erau imecabile, iar preturile mult sub ale noastre. Era frumos, plin de cafenele, terase, vanzatori de suveniruri, ziare. Pe terasa preturile erau cam cu 10-20% mai scumpe decat in interior; se mentiona pe meniu. De asemenea majoritatea preturilor nu contineau TVA, 7% (era mentionat pe meniu).
Am facut turul orasului, ghidati de un ghid minunat de la DK (Mihai va avea ceva de comentat aici...stiu deja) si am vazut aproape tot ce era propus acolo pt vizitare, cu mici exceptii: nu am mers intentionat la anumite muzee arheologice, biblice, sau in genu'; la muzeul de muzica, care de altfel arata superb si parea promitator, nu aveau bilete libere decat peste 3 zile, cand noi deja trebuia sa plecam. Mi-a placut ff mult la El Poble Espagnol, care este un ansamblu de case in stil vechi spaniol, foarte chic si frumoase, nelocuite, cu parterul transformat in cafenea sau magazin de suveniruri. Ceva gen Golden Lane din Praga, sau cetatea Sighisoarei, insa nelocuit, fara bisnita, mult mai curat si ingrijit. Aveau si audio guide, insa l-am vazut cand am iesit.
Operele lui Gaudi sunt frumoase, tipul avea alta viziune asupra lumi, insa dupa o zi in care vezi si auzi numai de Gaudi, ti se ia. Sambata seara am fost la fantana din piata Spania si am vazut jocul de lumini si ascultat muzica- si asta a fost dragut.
Mi-a mai placut ca erau portocale peste tot in pomi pe marginea drumului, si cyclamene peste tot. Cand m-a auzit mama....de ce nu ai luat si tu? Cred ca vroia sa vin cu catusele adusa de politie. Regret ca nu mi-am cumparat de pe La Rambla de la vanzatorii ambulanti catuse cu puf roz, erau 10 EUR parca...desi Mihai este ff bucuros ca nu le-am luat...oare de ce??
A mai fost interesant la Camp Nou, de fapt termenul potrivit ar fi impresionant. M-a amuzat maze-ul din centrul universitar, am reusit sa gasim iesirea relativ repede, desi incepusem sa ma crizez ca ramanem blocati acolo. Apropo, centrul universitar arata LUX fata de regie la noi. Ai toate facilitatile posibile: innot, teren de fotbal, tenis, ciclism, parc, asta din ce se vedea afara...probabil ca mai aveau si inauntru.
De asemenea, mi-a placut in Parck Guell, casutele pareau parca rupte din povesti, iar la muzeul lui Gaudi mi-a placut casa ca arhitectura.
Ne-am plimbat prin Barcelonetta, cartierul pescarilor, destul de murdar, insa mi-a placut la Muzeul Drassanes- maritim, aici am vazut o gramada de barcute si barci in marime naturala, machete.
Am uitat sa va zic: paziti-va buzunarele, pe noi era sa ne fure 2 spanioli ziua in amiaza mare, intr-un parc, unde era plin de lume. Vizasera aparatul foto, a fost oarecum si vina noastra, ne intinsesem toate bagajele pe o banca, si ne-au filat.
Am stat la Barcelona pana pe 16, cand am plecat la Valencia. Am mers cu trenul. Atat gara, cat si trenul aratau impecabil. Ne-au dat casti ca sa ascultam muzica, puteai selecta canalele pe manerul de la scaun, de asemenea au rulat StarDust. Se anunta statia urmatoare cu ceva timp inainte, era afisata si pe un ecran deasupra usii. Usa de la tren se deschidea numai dupa ce acesta oprea in statie...aviz navetistilor care se urca in tren din mers. Liniile de tren in oras erau subterane. Cred ca mai exista o Barcelona subterana, pe care o vezi doar cand calatoresti pe sine.
In Valencia am ajuns pe la 15:30, si ne-am dus direct la hotel sa ne lasam bagajele. La 16:03 am intrat in primul restaurant, unde ne-au dat afara. Conform unui vechi obicei spaniol, magazinele si restaurantele se inchid intre 16-20:00. Nu ne-a mai primit in nici un restaurant, am gasit o taverna Cafe & Te in centru, unde ne-au primit, si unde am mancat...Paella.
Valencia este foarte chic si cocheta, mi-a placut mult. Sunt cladiri nu foarte inalte, cu arhitectura deosebita, cafenele si parcari subterane, castele si turnuri, arta si stiinta.
Orasul artelor si stiintelor este maret. Impresionant, scump, educativ. Am fost la L'Oceanografic, unde am vazut rechini si pesti de tot felul. Au tunel de sticla in acvariu, si te plimbi printre pesti. Erau droaie de copii care tipau si nu te mai intelegeai cu cel de langa tine, nu mai zic sa faci o poza. Apoi am fost la L'Hemispheric, unde am vazut 2 documentare IMax; era ametitor la un moment dat, dar placut. A doua zi am fost la Museo de la Ciencias Principe Felipe, unde iarasi plin de copii. Mi s-a parut foarte educativ, insa explicatiile erau in spaniola. Erau tot felul de experimente pe care le puteai face chiar tu, educative, decat sa citesti in carti. Oricum, in 2 zile ai timp sa faci tot orasul artelor si stiintelor. Mai este acolo Umbraclle, care este un fel de parc cu floricele si o cupola de fier deschisa...interesanta.
Pentru amatorii de senzatii tari va recomand Horchatta, nu este scumpa, in jur de 2 EUR. Astept impresii dupa :)
Ne-am mai plimbat prin oras si am vazut diverse case si muzee pe-afara, ca nu aveam timp sa vizitam. Ne-am plimbat cu bicicleta, am inchiriat 2 bicle, 10 EUR/ 4 h. Ne-am plimbat prin albia fostului rau, era amenajat special piste de biciclete, era si un teren de fotbal american. Am fost la mare, faleza este mai frumoasa decat cea din Barcelona, mai lata plaja si mai comerciala, erau ff multe restaurante si terase. Pe 19 Aprilie ne-am intors acasa.
Cand am plecat din Valencia, la aeroport, mi-a fost pt prima data in viata rusine ca sunt romanca. Am ajuns in aeroport mai devreme decat trebuia, si am asteptat cam vre-o 40' pana s-a deschis casa de check-in. O data cu noi, mai asteptau si alti romanasi, dornici sa ajunga acasa. Aici m-am delectat cu un limbaj ales folosit de cei de langa noi, uneori usor accentuat, am ascultat Maria Ciobanu si o gama larga si variata de cantece de dor (a se intelege "manele"), am vazut cate octave poate suporta urechea mea. Intr-un cuvant era plin de tarani, tigani, moldoveni si nesimtiti, nu ca as avea ceva personal cu vre-una din aceste categorii de oameni, insa daca ma intreba cineva de vorba as fi raspuns in engleza, numai sa nu se inteleaga ca fac parte din aceeasi gloata. Insa, si eu tot romanca fiind, a trebuit sa ma adaptez conditiilor: desi casa de check-in nu se deschisese inca, ne-am asezat bagajele frumos la coada in locul nostru, ca sa fim "primii". In fata noastra era o domnisoara bruneta si imbracata in negru si cam bronzata...era destul de cald afara, probabil ca a profitat de soare...era bronzata uniform, chiar si sub haine. Domnisoara in cauza avea 2 bagaje MARI de cala si GRELE, aveau impreuna 40kg. Regulamentul zicea clar: 20Kg la cala (si trebuia sa te inregistrezi cu nr. de bagaje, daca aveai mai mult de 1 plateai o taxa suplimentara) si 10kg bagaj de mana. Dansa nu intelegea de ce nu poate sa-i considere cele 10kg din geanta de 20kg ca bagaj de cala, pt ca ea oricum nu avea bagaj de mana. A se lua in considerare ca avea o geanta pe brat, care din considerntele dumneai, nu putea fi considerat bagaj de mana. Cum la straini regula e regula, si-a aruncat din geanta chestii, pana a ajuns la 10kg. De asemenea la scan i-au mai aruncat niste creme si sticla de apa, iar frustrarea dumneai crestea pe masura ce tot scadea in kg.
Mai era o familie cu un bebe mic, care cum incepea sa planga se potolea daca asculta manele, era copilul invatat inca din fasa cu stilul extrem. Acest minunat bebe avea cu el vre-o 4 geamantane, si multe alte sacose, pe care parintii nu le-au declarat la check-in, si le-au impartit "fratilor" lor romani din avion sa zica ca sunt ale lor. Insa la imbarcare, s-a iscat scandal, ca aveau prea multe. Si-asa in avion cand au inceput oamenii sa puna bagajele de mama sus, nu mai era loc sa arunci un fir de ata. Daca nu am precizat inca, am calatorit cu 3 copii mici si 3 catei. Copii au facut concert mare parte din drum...cateii...nu i-am auzit. Mai era un domn care luase putin la masea si facea totul Gica contra.
In sfarsit am ajuns in Bucuresti, am gasit un taxi ceva mai departe de intrarea in aeroport, care ne-a taxat la aparat, dar care cand am ajuns acasa s-a ofuscat nitel ca nu i-am lasat bacis: a fost cursa 16.1 RON, si i-am lasat 17. I-a trecut pana dimineata cu siguranta.
Hmmmm...ce bine este acasa.

Dragul meu, te rog adauga si notitele tale, ca sa ne aducem aminte peste 10 ani ce-am vazut...ca eu deja am uitat.

miercuri, 5 martie 2008

Munte si zapada de 1 Martie

Weekend-ul trecut am fost cu Mihai la munte, in Moeciu de Sus.
Aventura a inceput inca de Joi, cand am petrecut vreo 30 de minute la telefon sa gasesc cazare in zona. Mai toti la care am unat aveau deja ocupat. Preturile variaza intre 80-120 Ron. Noi am gasit cu 80 Ron/ noaptea si 10 Ron/ mic dejun de persoana. Am ales sa mancam de acasa, plus ca preparatele erau cumparate nu facute in casa dupa cum ne-a zis de la inceput domnul cu care am vorbit pentru rezervare.
Am plecat de vineri seara cu masina, din Pipera. Destul de liber iesirea din Bucuresti avand in vedere ca era Vineri si dupa 19:00. Desi am inceput drumul bine, pe DN1 inainte de Ploiesti era sa facem BOOM. O Dacie vroia sa vireze stanga, in spatele ei o Skoda care a franat brusc, noi care am frant la fel de brusc numai ca eram cat pe ce a intram in bara ei de protectie spate si in spatele nostru in BMW care a vrut sa ne atinga neaparat. Noroc ca nu s-a intamplat nimic si ne-am continuat toti fericiti drumul.
La Predeal am facut stanga de drmul 73A prin Bran, Moeciu de Jos, apoi iar stanga spre Moeciu de Sus, am trecut de Cheile Gradistei si am intrat pe Valea Bangaleasa, unde pe dreapta cam la 1 km dupa ce am facut stang dupa pod, ne astepta un bucurestean patron de Vila Pui de Urs.
Vila a fot destul de ok, cu baie in camera, insa extrem de cald noaptea. Nu am inteles de ce, pentru ca am oprit caloriferul noaptea, si cu toate astea tot era fff cald, casa fiind construita din lemn.
Seara am mancat ceva din bucatele aduse de acasa (cumparate din Billa de fapt in dimineata aceea) si ne-am dus la culcare. Planuisem o zi plina de 1 Martie care avea sa inceapa de dimineata. Mihai vroia sa urcam undeva (am uitat numele varfului) pe un traseu nemarcat, insa aveam cu noi GPS-ul si PDA-ul cu track-ul incarcat gata sa ne arate drumul. Insa nu am mers pe acest traseu...veti vedea imediat de ce.
Dimineata ne-am trezit pe la 8, era soare si frumos afara. Am luat micul dejun si ne-am echipat de drum. Putin inainte de 10 am plecat din pensiune si am pornit sa cucerim culmile inzapezite (desi de jos de unde eram noi nu se vedea zapada, decat niste petice mici).
Am pornit pe un drum forestir care traversa Moeciu de Sus. De-o parte si de alta a drumului viloase cat cuprinde, unele chiar construite la nesimtire: cu 2-3 etaje si 10 randuri de geamuri, luminate ca un pom de Craciun si vopsite frumos in pink sau orange. Oricum nu mai aveai loc a arunci un ac si zona si-a cam pierdut deja potentialul de investitie. Pensiuni se gasesc, chiar daca nu rezervi de acasa la telefon; sunt destule, dupa parearea mea, bani sa ai sa platesti cazarea. Inca mai gasesti localnici care cresc vite si oi si care merg cu caruta trasa de cai printre geepanele de Bucuresti.
Am mers cam vreo ora pe drumul forestier si ne tot uitam cu atentie pentru ca din partea stanga a drumului trebuia sa se faca o poteca care urca pe munte, conform spuselor lui Mihai. Cand am vazut ca nu gasim inca acea poteca, Mihai a scos GPS-ul si PDA-ul sa verifice unde suntem si unde se desparte poteca. Insa surpriza...din motive tehnice necunoscute si neintelese de mine pana azi cand scriu aceste randuri, bateria de la PDA se descarcase, desi cu o seara in urma aratase ca este full. Dupa o serie de injuraturi cum numai Mihai stie, am decis sa nu mai mergem pe acel traseu, mai ales ca era nemarcat, si pentru ca am mai avut o experienta neplacuta in trecut tot cu un astfel de traseu, cand am fost la Vanturis (prietenii stiu de ce).
Mihai s-a uitat pe harta si am gasit un traseu care urca pana aproape de Strunga (cruce rosie) si apoi coboram prin alta parte (triunghi rosu) care ulterior se intersecta cu cel pe care am urcat. Ne-am hotarat la acesta, si am plecat la drum. Intre timp, un catel negru cam zdrenturos se tinea dupa noi; a mers cu noi cam 20-30 de minute, dupa care s-a intalnit cu un altul patat si putin mai mare decat primul. S-au jucat putin, iar primul catel ne-a parasit, si am continuat drumul cu catelul patat. Mihai avea in rucsac niste carnati si cred ca asta a fost motivul acestei iubiri la prima vedere.
Tot mergand pe traseu, pe drumul forestier, a inceput sa apara si zapada, erau urme de la ATV-uri iar putin mai sus, cand acestea nu au mai putut inainta, se formase un sant pe mijloc de la urma pasilor. La un moment dat drumul se bifurca, iar noi am facut stanga pe o poteca prin padure. Catelul s-a oprit si a inceput sa manace ceva din zapada. Pe partea dreapta a drumului, erau 2 animale moarte si jupuite de piele, cred ca erau caprioare; inca mai aveau ceva carne pe ele, iar catelul nostru daca a vazut ca nu desfacem inca carnatii s-a pus pe treaba.
Am crezut ca ne-a parasit, insa ne-am trezit cu el in spatele nostru alergand prin zapada. Din cand in cand mai mergea in spatele lui Mihai si adulmeca rucsacul; vroia sa fie sigur ca inca mai avem carnatii. Ne-am oprit pe drum cateva minute pentru o gustare si pentru o degustare cu carnati pentru catel. Banana nu a vrut, insa ii placea ciocolata.
Cam pe la ora 13 am inceput ca urcam "pieptis" spre varf. Zapada se facuse din ce in ce mai mare si drumul devenise greoi pentru ca se afundau picioarele in zapada cam pana la genunchi. La ora 14 eram in golul alpin, sub Strunga, unde zapada deja trecea de genunchi si batea vantul destul de rau. Mihai zice ca se putea si mai rau, pentru mine a fost ffff rau si frig.
Am luat masa de pranz, am hranit si catelul care brusc a devenit extrem de vioi, se juca prin zapada, fugea ba la mine, ba la Mihai. Am constatat ca ii plac si biscuitii cu crema de portocale. M-am bucurat ca a mers cu noi, si am avut mai multa incredere in traseu. Catelul a mers mereu inaintea noastra, se parea ca stie drumul. Cand noi ramaneam mult in urma lui, se intorcea inapoi si mergea pe langa noi, si tot asa.
Am continuat traseul pe triunghi rosu acum, in speranta ca vom iesi in drumul forestier in cruce rosie. Insa nici de data asta nu a fost asa. Si cum speranta moare ultima, mie imi murise si speranta.
Tot mergand prin golul alpin, pe curba de nivel, zapada s-a facut mai mare. In unele zone cred ca ajungea la mijloc. Ni se afundau picioarele de tot in zapada, mie mi s-au desprins si parazapezile si mi-a intrat putina zapada in ghete. La un moment dat am mers de-a busilea ca sa nu ne mai afundam in zapada. Asta ne-a ingreunat mult drumul si cred ca a adaugat cam 1 ora in plus la traseu. Pe creasta se lasase ceata si niste nori negri si grei s-au lasat deasupra noastra. Erau destul de josi, ceea ce a intunecat putin vremea. Era ora 15 si noi eram inca in golul alpin. Incepusem sa ma panichez putin. Nu stiam de ce. Cred ca nu stiam ce va urma.
Catelul s-a oprit. A inceput sa latre. Era prima oara cand latra. Nu mai inainta decat daca mergeam si noi, ceea ce m-a speriat. Mihai era mult mai curajos, sau cel putin asa imi parea mie. Nu cred ca mi-ar fi zis daca era speriat sau dezorientat. Catelul s-a potolit si ne-am continuat drumul, desi eu cu frica deja activa.
Catelul s-a separat de noi si a inceput sa urce pe culmea din dreapta noastra. Noi nu l-am urmat, nu intelegeam de ce urca cand trebuia sa coboare. Si...s-a intamplat. Am pierdut marcajul traseului. Catelul s-a intors dupa noi, dar noi ne-am continuat drumul, fara sa ne dam seama de greseala.
Cand am realizat ca am gresit traeul m-am panicat rau de tooot. Am inceput sa tremur, mintea mi-era plina de tot felul de ganduri negre. Mihai tot nu s-a panicat, a studiat harta, si am hotarat ca trebuie sa traversam padurea. Ii tot striga catelului sa ne duca acasa. Gandul asta m-a inspaimantat de-a dreptul. Ma gandeam ca vom ramane in padure, se va innopta, si vom ingheta de frig acolo. Mihai a sugerat la un moment dat sa chemam salvamontul, insa a renuntat repede. Vroia sa am incredere in el. Dupa un timp m-am resemnat. Deja considerasem ca viata mea luae sfarsit. Probabil ca si a lui. Nu mai puteam sa merg, imi tremurau picioarele. Am incercat sa mananc niste ciocolata, imi tremurau mainile, mi-a dat-o Mihai s-o mananc. Acum cand ma gandesc la reactia mea de atunci, mi se pare ca am exagerat un pic si ca eram oarecum haioasa. Atunci nu mi se pare deloc asa, mi se parea tragic.
Mihai a cautat busola ca sa ne ghidam dupa ea, insa o uitase in pensiune. Este prima excursie a lui la munte de cand il cunosc si nu are busola la el. Vedeam in ceata, si nu era din cauza vremii. Am intrat in padure. Cobora destul de abrupt, si mergea putin spre dreapta. Noi trebuia sa mergem mult spre stanga. Mihai a vrut sa scoata harta sa se orienteze, insa a constat ca o pierduse. Nu mai tremuram, incercam sa ma tin pe picioare...atat. Ma opream sa ma odihnesc si Mihai tipa la mine ca nu avem timp de asa ceva, sa continui sa merg. Ma durea spatele si genunchiul stang. Simteam in glasul lui ca desi tipa la mine, o facea ca sa ma trezeasca si sa ma faca sa merg.
Catelul mergea tot in fata noastra, ceea ce imi mai dadea o unda de curaj. Una scurta.
Am traversat un rau mic, eu am calcat direct prin apa, nu mai conta daca ma ud su nu. Dar nu m-am udat, pentru ca am avut consiliere de calitate cand mi-am cumparat bocancii ;)
Si...pentru prima oara de cand am plecat la drum mergeam eu in fata. Catelul disparuse, nu stiam inca unde. Mihai se oprise sa se lege la bocanci. Am vazut drumul forestier de pe care plecasem initial, cruce rosie.
Trecuse totul, si nu era decat 16:30. Ma linistisem. L-am pupat pe Mihai si i-am zis ca il iubesc. Atunci am vazut si catelul, era mult inaintea noastra, se ducea spre casa.
Pe drum am vazut acelease pensiuni si casoaie, anunturi de vanzare teren. Am sunat la cateva numere, pretul este de cca. 150-200 Eur/ mp. Daca sunteti interesati, inca mai am numerele in telefon.
Cam pe la 18 am ajuns la pensiune. Patronul bucurestean cand ne-a vazut ne-a intrebat ca doar nu am fost pe munte pe vremea asta. Nu am inteles ce-a vrut sa zica, doar ca el nu a ajuns nicioadata unde ajunsesem noi azi. Cand am desfacut rucsacul, am gasit si harta pe care initial am crezut ca am pierdut-o.
Asa am petrecut o zi de 1 Martie memorabila. O sa avem ce povesti la copii. Duminica ne-am plimbat cu masina prin niste sate invecinate, privelistea era de vis. Am gasit o pestera. Mihai a fost foarte fericit sa o exploreze, insa a fost nemultumit ca nu era frontala destul de puternica.
Am luat pranzul la un restaurant din Paraul Rece, mancarea foarte buna. Mihai a mancat ceva de berbec, era bun.
Am ajuns in Bucuresti pe la 19, dupa o vizita scurta pe la mama soacra.
I-am zis lui Mihai ca nu o sa mai merg niciodata pe munte. Acum nu stiu, poate o sa ma mai duc, mai vedem. Insa cu siguranta nu stiu cand se va intampla asta. Stiu ca nu va fi curand...
 

Retete si povesti Copyright © 2009 Cookiez is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template