Munte si zapada de 1 Martie

Weekend-ul trecut am fost cu Mihai la munte, in Moeciu de Sus.
Aventura a inceput inca de Joi, cand am petrecut vreo 30 de minute la telefon sa gasesc cazare in zona. Mai toti la care am unat aveau deja ocupat. Preturile variaza intre 80-120 Ron. Noi am gasit cu 80 Ron/ noaptea si 10 Ron/ mic dejun de persoana. Am ales sa mancam de acasa, plus ca preparatele erau cumparate nu facute in casa dupa cum ne-a zis de la inceput domnul cu care am vorbit pentru rezervare.
Am plecat de vineri seara cu masina, din Pipera. Destul de liber iesirea din Bucuresti avand in vedere ca era Vineri si dupa 19:00. Desi am inceput drumul bine, pe DN1 inainte de Ploiesti era sa facem BOOM. O Dacie vroia sa vireze stanga, in spatele ei o Skoda care a franat brusc, noi care am frant la fel de brusc numai ca eram cat pe ce a intram in bara ei de protectie spate si in spatele nostru in BMW care a vrut sa ne atinga neaparat. Noroc ca nu s-a intamplat nimic si ne-am continuat toti fericiti drumul.
La Predeal am facut stanga de drmul 73A prin Bran, Moeciu de Jos, apoi iar stanga spre Moeciu de Sus, am trecut de Cheile Gradistei si am intrat pe Valea Bangaleasa, unde pe dreapta cam la 1 km dupa ce am facut stang dupa pod, ne astepta un bucurestean patron de Vila Pui de Urs.
Vila a fot destul de ok, cu baie in camera, insa extrem de cald noaptea. Nu am inteles de ce, pentru ca am oprit caloriferul noaptea, si cu toate astea tot era fff cald, casa fiind construita din lemn.
Seara am mancat ceva din bucatele aduse de acasa (cumparate din Billa de fapt in dimineata aceea) si ne-am dus la culcare. Planuisem o zi plina de 1 Martie care avea sa inceapa de dimineata. Mihai vroia sa urcam undeva (am uitat numele varfului) pe un traseu nemarcat, insa aveam cu noi GPS-ul si PDA-ul cu track-ul incarcat gata sa ne arate drumul. Insa nu am mers pe acest traseu...veti vedea imediat de ce.
Dimineata ne-am trezit pe la 8, era soare si frumos afara. Am luat micul dejun si ne-am echipat de drum. Putin inainte de 10 am plecat din pensiune si am pornit sa cucerim culmile inzapezite (desi de jos de unde eram noi nu se vedea zapada, decat niste petice mici).
Am pornit pe un drum forestir care traversa Moeciu de Sus. De-o parte si de alta a drumului viloase cat cuprinde, unele chiar construite la nesimtire: cu 2-3 etaje si 10 randuri de geamuri, luminate ca un pom de Craciun si vopsite frumos in pink sau orange. Oricum nu mai aveai loc a arunci un ac si zona si-a cam pierdut deja potentialul de investitie. Pensiuni se gasesc, chiar daca nu rezervi de acasa la telefon; sunt destule, dupa parearea mea, bani sa ai sa platesti cazarea. Inca mai gasesti localnici care cresc vite si oi si care merg cu caruta trasa de cai printre geepanele de Bucuresti.
Am mers cam vreo ora pe drumul forestier si ne tot uitam cu atentie pentru ca din partea stanga a drumului trebuia sa se faca o poteca care urca pe munte, conform spuselor lui Mihai. Cand am vazut ca nu gasim inca acea poteca, Mihai a scos GPS-ul si PDA-ul sa verifice unde suntem si unde se desparte poteca. Insa surpriza...din motive tehnice necunoscute si neintelese de mine pana azi cand scriu aceste randuri, bateria de la PDA se descarcase, desi cu o seara in urma aratase ca este full. Dupa o serie de injuraturi cum numai Mihai stie, am decis sa nu mai mergem pe acel traseu, mai ales ca era nemarcat, si pentru ca am mai avut o experienta neplacuta in trecut tot cu un astfel de traseu, cand am fost la Vanturis (prietenii stiu de ce).
Mihai s-a uitat pe harta si am gasit un traseu care urca pana aproape de Strunga (cruce rosie) si apoi coboram prin alta parte (triunghi rosu) care ulterior se intersecta cu cel pe care am urcat. Ne-am hotarat la acesta, si am plecat la drum. Intre timp, un catel negru cam zdrenturos se tinea dupa noi; a mers cu noi cam 20-30 de minute, dupa care s-a intalnit cu un altul patat si putin mai mare decat primul. S-au jucat putin, iar primul catel ne-a parasit, si am continuat drumul cu catelul patat. Mihai avea in rucsac niste carnati si cred ca asta a fost motivul acestei iubiri la prima vedere.
Tot mergand pe traseu, pe drumul forestier, a inceput sa apara si zapada, erau urme de la ATV-uri iar putin mai sus, cand acestea nu au mai putut inainta, se formase un sant pe mijloc de la urma pasilor. La un moment dat drumul se bifurca, iar noi am facut stanga pe o poteca prin padure. Catelul s-a oprit si a inceput sa manace ceva din zapada. Pe partea dreapta a drumului, erau 2 animale moarte si jupuite de piele, cred ca erau caprioare; inca mai aveau ceva carne pe ele, iar catelul nostru daca a vazut ca nu desfacem inca carnatii s-a pus pe treaba.
Am crezut ca ne-a parasit, insa ne-am trezit cu el in spatele nostru alergand prin zapada. Din cand in cand mai mergea in spatele lui Mihai si adulmeca rucsacul; vroia sa fie sigur ca inca mai avem carnatii. Ne-am oprit pe drum cateva minute pentru o gustare si pentru o degustare cu carnati pentru catel. Banana nu a vrut, insa ii placea ciocolata.
Cam pe la ora 13 am inceput ca urcam "pieptis" spre varf. Zapada se facuse din ce in ce mai mare si drumul devenise greoi pentru ca se afundau picioarele in zapada cam pana la genunchi. La ora 14 eram in golul alpin, sub Strunga, unde zapada deja trecea de genunchi si batea vantul destul de rau. Mihai zice ca se putea si mai rau, pentru mine a fost ffff rau si frig.
Am luat masa de pranz, am hranit si catelul care brusc a devenit extrem de vioi, se juca prin zapada, fugea ba la mine, ba la Mihai. Am constatat ca ii plac si biscuitii cu crema de portocale. M-am bucurat ca a mers cu noi, si am avut mai multa incredere in traseu. Catelul a mers mereu inaintea noastra, se parea ca stie drumul. Cand noi ramaneam mult in urma lui, se intorcea inapoi si mergea pe langa noi, si tot asa.
Am continuat traseul pe triunghi rosu acum, in speranta ca vom iesi in drumul forestier in cruce rosie. Insa nici de data asta nu a fost asa. Si cum speranta moare ultima, mie imi murise si speranta.
Tot mergand prin golul alpin, pe curba de nivel, zapada s-a facut mai mare. In unele zone cred ca ajungea la mijloc. Ni se afundau picioarele de tot in zapada, mie mi s-au desprins si parazapezile si mi-a intrat putina zapada in ghete. La un moment dat am mers de-a busilea ca sa nu ne mai afundam in zapada. Asta ne-a ingreunat mult drumul si cred ca a adaugat cam 1 ora in plus la traseu. Pe creasta se lasase ceata si niste nori negri si grei s-au lasat deasupra noastra. Erau destul de josi, ceea ce a intunecat putin vremea. Era ora 15 si noi eram inca in golul alpin. Incepusem sa ma panichez putin. Nu stiam de ce. Cred ca nu stiam ce va urma.
Catelul s-a oprit. A inceput sa latre. Era prima oara cand latra. Nu mai inainta decat daca mergeam si noi, ceea ce m-a speriat. Mihai era mult mai curajos, sau cel putin asa imi parea mie. Nu cred ca mi-ar fi zis daca era speriat sau dezorientat. Catelul s-a potolit si ne-am continuat drumul, desi eu cu frica deja activa.
Catelul s-a separat de noi si a inceput sa urce pe culmea din dreapta noastra. Noi nu l-am urmat, nu intelegeam de ce urca cand trebuia sa coboare. Si...s-a intamplat. Am pierdut marcajul traseului. Catelul s-a intors dupa noi, dar noi ne-am continuat drumul, fara sa ne dam seama de greseala.
Cand am realizat ca am gresit traeul m-am panicat rau de tooot. Am inceput sa tremur, mintea mi-era plina de tot felul de ganduri negre. Mihai tot nu s-a panicat, a studiat harta, si am hotarat ca trebuie sa traversam padurea. Ii tot striga catelului sa ne duca acasa. Gandul asta m-a inspaimantat de-a dreptul. Ma gandeam ca vom ramane in padure, se va innopta, si vom ingheta de frig acolo. Mihai a sugerat la un moment dat sa chemam salvamontul, insa a renuntat repede. Vroia sa am incredere in el. Dupa un timp m-am resemnat. Deja considerasem ca viata mea luae sfarsit. Probabil ca si a lui. Nu mai puteam sa merg, imi tremurau picioarele. Am incercat sa mananc niste ciocolata, imi tremurau mainile, mi-a dat-o Mihai s-o mananc. Acum cand ma gandesc la reactia mea de atunci, mi se pare ca am exagerat un pic si ca eram oarecum haioasa. Atunci nu mi se pare deloc asa, mi se parea tragic.
Mihai a cautat busola ca sa ne ghidam dupa ea, insa o uitase in pensiune. Este prima excursie a lui la munte de cand il cunosc si nu are busola la el. Vedeam in ceata, si nu era din cauza vremii. Am intrat in padure. Cobora destul de abrupt, si mergea putin spre dreapta. Noi trebuia sa mergem mult spre stanga. Mihai a vrut sa scoata harta sa se orienteze, insa a constat ca o pierduse. Nu mai tremuram, incercam sa ma tin pe picioare...atat. Ma opream sa ma odihnesc si Mihai tipa la mine ca nu avem timp de asa ceva, sa continui sa merg. Ma durea spatele si genunchiul stang. Simteam in glasul lui ca desi tipa la mine, o facea ca sa ma trezeasca si sa ma faca sa merg.
Catelul mergea tot in fata noastra, ceea ce imi mai dadea o unda de curaj. Una scurta.
Am traversat un rau mic, eu am calcat direct prin apa, nu mai conta daca ma ud su nu. Dar nu m-am udat, pentru ca am avut consiliere de calitate cand mi-am cumparat bocancii ;)
Si...pentru prima oara de cand am plecat la drum mergeam eu in fata. Catelul disparuse, nu stiam inca unde. Mihai se oprise sa se lege la bocanci. Am vazut drumul forestier de pe care plecasem initial, cruce rosie.
Trecuse totul, si nu era decat 16:30. Ma linistisem. L-am pupat pe Mihai si i-am zis ca il iubesc. Atunci am vazut si catelul, era mult inaintea noastra, se ducea spre casa.
Pe drum am vazut acelease pensiuni si casoaie, anunturi de vanzare teren. Am sunat la cateva numere, pretul este de cca. 150-200 Eur/ mp. Daca sunteti interesati, inca mai am numerele in telefon.
Cam pe la 18 am ajuns la pensiune. Patronul bucurestean cand ne-a vazut ne-a intrebat ca doar nu am fost pe munte pe vremea asta. Nu am inteles ce-a vrut sa zica, doar ca el nu a ajuns nicioadata unde ajunsesem noi azi. Cand am desfacut rucsacul, am gasit si harta pe care initial am crezut ca am pierdut-o.
Asa am petrecut o zi de 1 Martie memorabila. O sa avem ce povesti la copii. Duminica ne-am plimbat cu masina prin niste sate invecinate, privelistea era de vis. Am gasit o pestera. Mihai a fost foarte fericit sa o exploreze, insa a fost nemultumit ca nu era frontala destul de puternica.
Am luat pranzul la un restaurant din Paraul Rece, mancarea foarte buna. Mihai a mancat ceva de berbec, era bun.
Am ajuns in Bucuresti pe la 19, dupa o vizita scurta pe la mama soacra.
I-am zis lui Mihai ca nu o sa mai merg niciodata pe munte. Acum nu stiu, poate o sa ma mai duc, mai vedem. Insa cu siguranta nu stiu cand se va intampla asta. Stiu ca nu va fi curand...