joi, 14 august 2008

O altfel de mare

Vineri seara am plecat spre mare.
Si eu si Mihai ne-am luat vineri concediu, insa ca sa rezolvam treburi administrative, si in caz ca terminam mai devreme sa plecam spre mare. La ora 18:00 eram deja in masina, inca in Bucuresti. Drumul nu a fost deloc aglomerat, avand in vedere ca era vineri seara si tot bucurestenaul pleca la mare. Am facut aprox. 3 ore pana in Mamaia. Faceam si mai putin, daca mergeam pe alt drum, care nu intra in Mamaia, se formeaza de la Castelu si duce pana in Novodari, are aprox. 18 km. Am venit pe drumul asta la intoarcere, si este ok.
Cand am ajuns in Mamaia, m-au uimit baietii si fetitele, masinile luxoase si fitele...asa in general. Nu am mai fost de cativa ani in Mamaia...si ma bucur teribil. Noi am mers dupa Mamaia Sat, la camping- Hanul Piratilor. Daca nu gaseam loc acolo, mai aveam de unde alege, pe partea dreapta a drumului mai erau vre-o 2-3 campinguri.
Campingul arata binisor, era plin cand am ajuns noi seara. Am intrat mai intai sa ne uitam daca mai gasim loc, si apoi am platit: 15 RON/ pers si 10 RON/ masina. Am platit doar o noapte, a doua zi la 12:00 trebuia sa eliberam campingul- planuisem sa mergem si in alta parte.
Am gasit pana la urma alt loc, intr-o "campie" de oameni si masini. Ne-am instalat frumos cortul, am pregatit saltelele si sacii de dormit, am mancat si pe la 22:30 eram deja echipati de somn. Masa de seara am luat-o la un restaurant din camping, acceptabila mancarea, insa a durat mult servirea.
Incercam sa adorm. Era prima data cand dormeam la cort. Nu este cel mai confortabil loc de odihna, plus ca noaptea mi-a fost cald la un moment dat si simteam ca nu am aer, si aveam si o stare de calustrofobie; simteam nevoia sa ies la aer, insa eram foarte transpirata. M-am dezbracat si normal ca dupa mi-a fost frig, la un moment dat imi inghetase picioarele.
Noaptea, la 02:37 m-am trezit. Erau niste baieti afara care vorbeau...tare. Au inceput sa clacxoneze si sa strige "buna dimineata". M-am uitat la ceas si am hotarat ca se stricase ceasul meu. Scot capul afara din cort...era intuneric bezna. Am realizat ca in afara de ei se mai auzea muzica de la disco din apropriere, o manea...doua, si alta lume vorbind. Trebuia sa ma astept ca intr-o mare de oameni, cel putin jumate au lasat bunul simt in apa marii.
Dimineata la ora 07 ne-am trezit...se trezisera majoritatea de pe langa noi. Nu aveam incotro. La dusuri era program de apa calda: 07-09, 12-14, 19-21. M-m dus la baie sa ma spal pe dinti...era coada. Noroc ca nu toata lumea se spala, ca altfel stateam acolo toata ziua. Am luat micul dejun in fata cortului, si apoi am plecat spre plaja. Aveam niste bratari primite de la receptie sa aratam ca suntem din camping. Eu le aruncasem cu o seara in urma, ca nu am stiut ce sunt alea. Noroc ca nu ne-au trebuit.
La 08:30 eram deja pe plaja. Era soare, lume multa. Langa camping se construise un cartier luxos de vile, cam nasoala zona, ca era in perimetrul campingului. Plaja era plina de gunoaie si era de-abia dimineata. Apa era plina de alge, cand bagai mainile in apa iti ramaneau numai alge printre degete. Am stat putin la soare, am facut si baie, iar pe la 11:20 ne-a gonit soarele acasa; ardea prea tare, si oricum vroiam sa ne pregatim de plecare.
La apa calda nu dadusera drumul inca, asa ca am strans lucrurile, am mancat, am mers mai repede de data asta, si am plecat spre un loc mai izolat- nu va spun numele ca vreau sa ramana izolat, oricum e complicat.
Dupa un drum de aprox. 1 ora, am ajuns la destinatie. O bucata de drum am mers pe un drum de nisip batatorit. Ne-am intalnit cu niste prieteni de-ai lui Mihai, si am instalat cortul pe plaja, langa ei. Plaja era goala, mai erau cateva corturi, dar la mare distanta de noi.
Apa era mult mai curata, la fel si plaja. Batea in schimb foarte tare vantul, si am simtit destul de mult noaptea pentru ca era marea agitata si falfaia cortul (scuzati cuvantul...nu am gasit altul mai bun).
Am facut plaja, baie, Mihai s-a jucat cu un zmeu, iar seara ne-am bagat in cort. A durat ceva pana m-am obisnut cu vantul si cu zgomotul marii. Aveam impresia ca cineva se plimba in jurul cortului, insa era doar nisipul rascolit de vant. Am adormit cu greu, si m-am trezit des. Era foarte cald in cort. La un moment dat am scos capul afara, erau fff multe stele si foarte intuneric, nu se vedeau decat luminile de la vapoare de pe mare. Nu am stat decat 5 secunde ca picam de somn. Am mai vazut asa multe stele acum vre-o 4 ani, la Moeciu- prima mea excursie cu Mihai.
Dimineata ne-am trezit la 05:30 sa vedem rasaritul, se orpise si vantul. Era nor, ne-am culcat la loc. Ne-am trezit din nou pe la 09, am facut o baie in mare, am luat micul dejun si ne-am strans lucrurile.
Am plecat intr-o mica excursie cu masina, inspre Delta. Vroiam sa mergem mai departe, insa nu ne-au lasat sa trecem, ne-au cerut autorizatie de la Apele Romane- adica spaga. Am ales sa nu le dam, si ne-am intors.
Ceilalti au plecat spre Bucuresti, noi ne-am intors si am luat masa la cherhana; buna mancarea- numai peste, insa scumpa. Am mai facut o repriza de plaja si baie, si pe la 16:30 am plecat. La 17 eram in Navodari, iar la 20:00 deja acasa, despachetam. Drumul a fost oarecum lejer, avand in vedre ca era duminica seara.
Mi-a placut linistea si libertatea oferita de marea goala de oameni, fara geamandura si oameni pe langa noi pe plaja. Mi-a placut sunetul marii noaptea.

0 comentarii:

 

Retete si povesti Copyright © 2009 Cookiez is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template